Cat timp stam cu sarmalele in stomac, rugandu-ne pentru o digestie cat mai usoara, va ofer pe tava, ornata cu vasc, compozitorul care a ajutat la trecerea muzicii din Romantism la Simbolism, astfel incepand muzica Modernista.
La varsta de 10 ani a fost admis in Conservatorul de la Paris, unde a studiat pian si orga timp de 11 ani. Precum si ceilalti compozitori prezentati de mine pana acum, a preferat folosirea disonantelor si a intervalelor neobisnuite fata de tehnicile rigide de compozitie, lucru ce l-a ajutat sa castige pentru piesa „L’enfant prodigue” premiul Le Prix de Rome si bursa de 4 ani la Casa Di Medici, unde si-a continuat studiile muzicale.
In ciuda aclamarilor pentru talentul sau iesit din comun, multi critici nu au fost de acord cu stilul abordat, considerandu-l neobisnuit si neplacut urechii – silly men, history showed them! In muzica lui Debussy se simt puternice influente din partea lui Franz Liszt, Richard Wagner si Jules Massenet, insa el nu a gasit inspiratie doar in alti muzicieni, ci si in literatura – Baudelaire si Verlaine.
Trivia:
– probabil cea mai cunoscuta melodie de-ale lui (asa e corect… stiu ca suna cretin, dar na, asa ne dicteaza D.O.O.M. 2) este Claire de Lune, iar arpegiul „tematic” se gaseste in melodia Angelica a formatiei de trip-hop Lamb, formatie pe care v-o recomand
– a murit de cancer rectal (nasty way to go), dar pentru ca acest eveniment nefericit a avut loc in timpul Primului Razboi Mondial, nu a avut la inmormantare parte de toate cutumule religioase aferente
– multi l-au catalogat ca apartinand curentului Impresionist, lucru cu care nu era deloc de acord, numindu-i „idioti” pe acei ce-l incadrau in acest curent
– conform unor doctrine izolate, se considera ca piesele sale urmaresc structuri matematice, cum ar fi sirul lui Fibonacci ( „Dialogue du vent et la mer” )
– desi a fost contemporan cu Tchaikovsky si a avut relatii amicale cu acesta, muzica sa nu l-a influentat pe tanarul Debussy
– muzica lui a influentat foarte multi compozitori precum Phillip Glass, Bela Bartok si Igor Stravinsky, dar si mari jazzmeni ca Duke Ellighton, Thelonious Monk si Bill Evans
Piesa de mai sus este un exemplu clar al influentelor moderniste cu puternice disonante si acorduri bitonale.
Sper ca v-a placut aceasta aducere aminte a unui mare compozitor si daca aveti cereri pentru alti compozitori sau genuri muzicale, va rog sa lasati impresii fie pe mail, fie la comment box.
Acestea fiind spuse, va las cu zgomotul strazii in urechi, muzica in suflet si vin fiert pe pantaloni.
Cat timp scriu acest articol, ma gandesc cu frica la sesiunea ce urmeaza si toate tratatele de Drept, pe care trebuie sa le studiez, singurul lucru ce ma incalzeste fiind proaspat asezata zapada si muzica gratuita (this is illegal, don’t try this at home!).
Ca tot veni vorba de muzica gratuita, pe uimitorul „iutub” aveti posibilitatea de a asculta un mare compozitor si pianist – Alexander Scriabin. El a fost adanc inspirat de catre Chopin, stilul muzical abordat situandu-se intre noul inventat Simbolism Rus si Serialism. Datorita dorintei sale de a reinventa muzica si a nu se supune tiparelor zdrobitoare, integrand compozitii atonale si melodii disonante, muzica sa i-a inspirat pe Serghei Prokofiev (v. articolul anterior) si Igor Stravinsky (poate intr-un viitor articol – lasati un comment).
A studiat pianul de la o varsta frageda, sub tutela lui Nikolai Zverev, continuandu-si studiile muzicale la Conservatorul din Moscova.
Majoritatea compozitiilor sale sunt facute pentru pian, primele aducand aminte de Chopin(v. articol anterior) si Liszt. Spre deosebire de majoritatea compozitorilor, stilul sau a evoluat foarte repede, ducand inspre creatii originale pline de atonalitate, armonii neobisnuite, ba chiar ultimele piese scrise nu au semnatura de timp.
Din pacate, nevoia de a cumpara cadouri de Craciun pentru cei dragi, scurteaza timpul necesar pentru scrierea acestui articol, motiv pentru care lungimea articolului lasa de dorit. Insa, nu va voi dezamagi, mai jos veti gasi trivia si multe melodii.
Trivia:
– se zvoneste ca Scriabin ar fi suferit de sinestezie (boala neurologica ce ii permite „a vedea” sunetele), motiv pentru care a inventat o claviatura colorata, fiecare culoare fiind asociata unei note
– cand era mic construia piane, daruindu-le celor veniti in vizita la matusa sa cu care a petrecut o mare parte din viata sa scurta
– operele sale au fost marcate de catre scrierile lui Frederich Nietzsche
– a fost prieten cu Serghei Rachmaninoff
– a murit in din cauza septicemiei, dupa ce s-a taiat in timpul barbieritului
– desi a fost un pianist foarte bun, mainile sale minuscule abia ii permiteau sa atinga o nona (interval de 9 tonuri intre 2 note, de ex: La – Si)
Dupa ce v-am spus toate acestea, va urez un Craciun fericit si un guvern stabil (desi nu prea se poate in tara noastra mult-prea-mirobolanta)
Cu aproape o luna intarziere, ma invrednicesc sa scriu despre vizita autorului de nationalitate „britanica-indiana” (de la Wikipedia citire). Pentru informatii generice, de bun simt despre el, click aici.
L-am vazut la conferinta de la teatrul Odeon, pe 24 noiembrie. Moderator cu destul succes a fost Florin Iaru. Inainte de aparitia maestrului, am aflat ca numele se pronunta asa cum se aude, adica [rushdi], nu, cum credeam, in naivitatea mea anglofona, [rashdi]. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea. La intrare s-au impartit biletele pentru cei dornici sa-i adreseze autorului o intrebare; mi s-a parut o metoda civilizata. Am fost atat de timorata de primele intrebari savante, incat biletelul meu a ajuns un avionas in propriul buzunar.
M-a surprins aparitia unui domn Rushdie un pic mai scund si mai rotunjor decat reiese din pozele popularizate. Nah, fotografii buni asta fac!
Pe parcursul discutiilor, a dat dovada de o versatilitate adorabila: de la raspunsurile celor mai savante intrebari din sala si pana la discutiile despre supereroul preferat, discutia a fost un deliciu. A dat dovada de stropul de umor negru atat de drag mie; ca scurt exemplu, cand a venit vorba despre criticii sai (in special unul, al carui nume nu l-am retinut in incultura mea; sa-l numim, generic, X), a raspuns ceva in genul: „nu doresc sa mai vorbesc despre conflictul dintre mine si X; pana la urma, dintre noi doi, nu eu sunt cel mort!”. Similar, parca atunci cand era vorba despre o publicatie periodica musulmana care il critica (sau era vorba de un alt critic? Of…beneficiile de a povesti ceva la o luna dupa ce s-a intamplat): „singurul lucru mai rau pentru mine decat o recenzie proasta de la Y ar fi o recenzie buna de la Y”.
Am citit doua carti de-ale lui Rushdie: „Versetele Satanice” si „Copiii din miez de noapte”. Ambele apartin, dupa parerea mea, categoriei de literatura masiva, carte-fenomen etc. Dar cel mai mult mi-au placut „Versetele”. Am considerat romanul un fel de monument, o scriere care vine peste tine si te sufoca, tragandu-te de imaginatie pana la limite mult peste cele pe care le cunosteai… In fine, recomand cu mare caldura; are multe carti publicate in romana, aveti de unde alege!
Nu am putut ajunge si la targul de carte unde Salman Rushdie a dat autografe, dar desigur ca am abuzat de bunavointa unei prietene (plecaciune, Lulu!!) care si-a sacrificat vertebrele pentru noi, amicii doritori de carti cu semnatura. In treacat fie spus, trebuie sa intelegeti ca volumele lui Rushdie nu sunt masive numai in sensul figurat al cuvantului;)
„Then I looked at its top sheet, and there was the name -A CLOCKWORK ORANGE- and I said: ‘That’s a fair gloopy title. Who ever heard of a clockwork orange?’
Ati auzit probabil de filmul „A clockwork orange” („Portocala mecanica”), da ,acel film aparut in 1971, in regia lui Stanley Kubrick, avandu-i in distributie pe Malcom Mcdowell si Mickael Bates, film intens mediatizat, nominalizat la 4 premii Oscar,castigator a numeroase premii din categoria „Cel mai bun film”,”Cel mai bun scenariu”,”Cel mai bun director de film”,”Cea mai buna coloana sonora” etc., detinator al unui loc in majoritatea topurilor de gen „Top 10-cele mai bune filme ale tuturor timpurilor”; in fine, film ce a dublat probabil popularitatea deja existenta de care se bucura romanul cu acelasi nume al lui Anthony Burgess.
Prea multe „cel mai bun…”?Intotdeauna, in momentul in care am decis sa vad un film sau sa citesc o carte cu o astfel de „reputatie”, am incercat sa fac abstractie de ea,de toate lucrurile frumoase ce stau scrise pe coperti(ah, cate superlative absolute intalnim pe copertile cartilor:”formidabil”, „magistral”, „minunat”, „uluitor”-in ritmul aceasta fiecare carte este o carte „a secolului”-dar sa revenim), in review-uri etc.Intotdeauna, prefer sa ma feresc de avalansa de aprecieri, prefer sa ma indoiesc.De ce as crede in definitiv…?Sa inteleg, mai intai.Sa intelegem, deci, mai intai, de ce „A clockwork orange” .
In primul rand, cateva lucruri legate de firul epic al cartii/filmului:intr-un viitor distopic,o Anglie fictionala, AlexDeLarge este un tanar ale carui placeri sunt muzica culta, violul si ultraviolenta.Este de asemenea conducatorul unei bande de huligani, asa-numitii „droogs” (este important de stiut ca naratiunea se face din perspectiva lui Alex,in „Nadsat”, un argou al tinerilor din acest viitor fictional, un limbaj inventat, reinventat, construit si reconstruit de autorul romanului).In urma delicventelor savarsite de aceasta banda (furt,viol,omucidere chiar), Alex este condamnat la 14 ani de inchisoare.El accepta sa faca parte dintr-un program propus de guvern in ceea ce priveste delicventii, un tratement-soc ce ar avea ca rezultat „extirparea raului” din el.Experimentul va reusi, orice tip de violenta producandu-i lui Alex de aici inainte o puternica senzatie de greata, devenind incapabil de a mai face vreun rau celor din jur.Ca efect secundar insa,el va prezenta o senzatie de greata insuportabila si la auzul „Simfoniei a 9-a” a lui Beethoven:
„Dr. Branom: You’ve heard Beethoven before? Alex: Yes! Dr. Brodsky: So, you’re keen on music? Alex: YES! Dr. Brodsky: Can’t be helped. Here’s the punishment element perhaps.”
Astfel transformat, lui Alex i se va da din nou drumul, in societate.
De fapt,filmul/cartea pune problema granitelor deosebit de fragile intre bine si rau,problema liberului-arbitru si a omului care ajunge sa fie lipsit de acesta:problema unui Alex care ajunge sa fie un simplu mecanism al societatii,un om redus la un reflex moral,un reflex pavlovian-portocala mecanica.
„Alex: Yes, sir! That’s exactly who I am and what I am, sir. A victim, sir!”
Cum reuseste Kubrick sa puna in valoare aceste idei?In opinia mea, filmul ,de altfel destul de fidel cartii, degaja inainte de orice o anume energie remarcabila (iata, am ajuns si la superlative absolute):succesiunea imaginii, cadrele, culorile, decorurile futuriste, costumele, accentele muzicale si tensiunea pe care o creeaza,e fectul pe care il produce argoul „Nadsat”, savoarea replicilor, spontaneitatea lor, umorul si ironia intepetoare,stridenta,modul in care actorii isi interpreteaza rolurile…detaliile,ah,detaliile:).Pe masura ce filmul se deruleaza,ai impresia Artei,vazuta pe toate fetele sale.
M-am gandit adesea la un Alex,intr-o alta intepretare decat cea a lui McDowell si nu, nu am reusit sa imi imaginez.O interpretare fascinanta, fermecatoare, obsedanta uneori, surprinzand atat de bine complexitatea unui personaj ca a celui despre care vorbim: Burgess spune despre Alex ca nu este un psihopat,ci un tanar aflat in circumstante mai putin favorabile,gasindu-si „scaparea” in a-i chinui pe cei din jur,in conditiile in care inteligenta,cultura sa,necanalizate intr-o anume directie,se manifesta prin scopuri violente.Iar pe acest fond, Alex este necontrolabil,instabil in atitudine,imposibil de ajuns la echilibru,de impacare a unei constiinte lipsite de constiinte,pentru a ajunge apoi, in final, incapabil de a mai decide.Toate aceste treceri sunt surprinse cu stil de catre jocul lui McDowell.
Ma voi mai referi doar la problema muzicii,un factor atat de important in accentele despre care vorbeam mai devreme, in tensiune creata in derularea actiunii:Beethoven, Rossini, Korsakov, Purcell;o coloana sonoara bazata pe „muzica culta”, muzica clasica si exceptia,”Singing in the rain” a lui Nancio Herb Brown, o alta forma de ironie la care regizorul apeleaza.
Si m-am intrebat:de ce muzica?Si Burgess mi-a raspuns:”cea mai dulce si mai dumnezeiasca dintre actiuni are partea ei de violenta-de exemplu,actul iubirii,de exemplu,muzica”.
Da,va recomand acest film,in care am ajuns sa cred.Daca nu l-ati vazut inca, indoiti-va.Intrebati-va:”de ce ‘A clockwork orange’?”.Vedeti-l pur si simplu.Veti sti.
Ziua buna, dragii mei! Mi-am permis sa-mi iau o mica pauza, dar acum vin cu un nou compozitor pentru voi, Frederic Francois Chopin. Daca pana acum v-am imbuibat capul cu Rachmaninoff sau Prokofiev, cred ca este cazul sa va spun de una din sursele lor de inspiratie, acest revolutionar al rubato-ului si al disonantelor.
Precum ceilalti compozitori pe care i-am prezentat deja, Chopin inca de la varsta de 7 ani a reusit sa-si depaseasca profesorul si a compus doua Polonaise, una in Sol minor si cealalta in Si b Major. Structura acestor opere era atat de complexa, incat erau comparabile cu cele ale lui Michal Oginski (poate vorbim despre el alta data).
Faima sa a crescut atat de mult si atat de repede, incat la varsta de 11 ani a tinut un concert in fata tarului Alexandru I, acesta fiind prezent in Polonia la vremea respectiva pentru a deschide sesiunea Sejm-ului.
Un moment marcant in viata sa, a fost calatoria catre Szafarnia, unde a intrat in contact pentru prima oara cu muzica populara poloneza, muzica ce-i va influenta viitoarele opere. Dar acest lucru nu se compara cu intalnirea lui cu Iosif Elsner la Conservatorul din Varsovia, profesor care in loc sa-i schimbe viziunea artistica, obligandu-l sa respecte regulile muzicale rigide, a preferat doar sa-i predea teoria muzicala si compozitie, atat cat era necesar pentru a nu-l influenta negativ ori a-l limita.
Ce il face atat de special si diferit fata de alti compozitori este gradul de intimitate pe care il ofera operelor, imbiband senzualitatea propriilor trairi in muzica sa. Presupun ca acesta este motivul pentru care nu a dat un nume propriu niciunei opere, preferand sa le diferentieze dupa gen muzical si numar (de ex: Prelude in Mi minor Op. 28 Nr. 4).
Momentul in care a inceput Revolutia din Varsovia, i-a fost dat sa vada Polonia asa cum este ea cu adevarat (nu, nu gri!) si sa inteleaga sensul luptei interne a oamenilor si a sacrificiului, dar toate aceste lucruri s-au prabusit peste el cand a aflat ca Revolutia a esuat. Fiind impulsionat aceste tragice evenimente, a compus Scherzo in Si minor Op. 20 si Etude Revolutionar in Do minor Op. 10, Nr. 12, alaturi de o gramada de … injuraturi in poloneza in jurnalul personal, care a fost descoperit dupa moartea lui.
De alungul vietii, Chopin a tinut foarte putine concerte, un motiv fiind starea precara de sanatate, si totusi faima sa a strabatut toata lumea, dovada a puterii sale compozitionale si a impactului emotional al pieselor asupra oamenilor.
Sanatatea si viata lui au fost bantuite de tuberculoza, de atingerea ei nescapand nici tatal sau, nici sora si, in curand, nici el. A fost o boala ce l-a apasat multa vreme, urmele ei putand fi vazute in portretul facut in 1829 de Ambrozy Mieroszewski, aparand in desen palid si slabit.
A murit in Octombrie 1849.
Trivia:
– a fost contemporan cu Ludwig van Beethoven, Franz Liszt si Charles Alkan
– tehnicile cele mai des intalnite in operele sale sunt rubato-ul (schimbarea de tempo, chiar daca ea nu apare scrisa in partitura, la dorinta interpretului pentru o mai buna exprimare a emotiei din melodie), progresiile cromatice (cantarea notelor muzicale din semiton in semiton, de ex: Do-Do#-Re-Re#,etc.) si contrapunctul
– fiindu-i frica de a nu fi ingropat de viu, a cerut ca inima sa sa-i fie scoasa; ea acum se gaseste in Polonia, intr-un pilon din Biserica Sfanta Cruce, sub inscriptia din Matei VI:21 :,,Pentru ca acolo unde iti este comoara, iti va fi si inima” – (epic win)
– cele mai mari influente in opera sa au fost W.A.Mozart si J.S. Bach
– viata lui a fost transpusa in film poate fi vazuta in: ,,A song to remember” (1945), ,,Lisztomania”(1975), ,,Impromptu”(1991), ,,La note bleu” (1992)
– daca suni la un anumit serviciu de taximetre din Bucuresti (nu vreau sa fac reclama), cand te pun pe hold, melodia de fundal este Nocturne Op.9 No.2
Toate acestea fiind spuse, va las sa va bucurati de mini-vacanta.
Blogul Generozitatii Culturale 