Iata cum ni se dovedeste (din nou) ca mare parte din produsele de succes ale lumii contemporane au retete :p Enjoy!
Vasi
Arhive pe autori: Vasi
“Cata speranta” – Halucinatie pe bune la Odeon
Constat cu incantare ca merita sa ai sute de friendji pe facebook (dintre care pe mare parte nu ii stii, dar iti suna interesant). Nu mai stiu cum am dat peste Radu Afrim, cert e ca mi-a acceptat cu generozitate cererea de a intra in cercul lui (larg, foaaaarte larg) de “friends”. Prin urmare, cum am vazut statusul “Cata speranta – piesa noua la Odeon, 20 de tripuri deep”, am sarit. Am dat din coate, am telefonat, am zambit frumos la casierie si m-am invartit de un loc.
Spectacolul are o groaza de merite. In primul rand, textul (fragmente din Hanoch Levin) nu a fost in totalitate intentionat pentru scena, dar a fost adaptat si completat frumos, solid si (in ciuda senzatiei generale pe care o lasa showul) coerent. Dupa cum NU ma asteptam, in piesa chiar “este vorba despre speranta”. Firul rosu nu este undeva, sub prag, la dispozitia liberului arbitru al spectatorului. Deloc. Dimpotriva, ne trezim cu o baritai funie sangerie in mana, funie care, prin natura ei, atinge pe oricine. Si s-a reusit asta fara a sacrifica halucinantul, senzatia de vertij si imprevizibilul. Nu dezvalui mai multe, ca ar fi pacat. Pe scurt, ma declar intru totul multumita. De fapt, nici nu stiu de ce ma mir:p
Mergeti!
Vasi
MoMA cu Tim Burton in el
V-ar placea sa vedeti un vernisaj al lui Tim Burton? Pai ce noroc aveti daca ati fost in… New York in ultimele luni! MoMA (Museum of Modern Art) a organizat chestiunea. Meritele pentru informatie nu-mi apartin de nicio culoare, am vazut un articol de-al Oanei Tanase intr-un 24FUN mai vechi si m-am gandit sa imprastii intelepciunea. Inainte sa incepeti sa va intrebati cum va poate afecta/bucura o expozitie (fie ea si incredibila) aflata la mii de kilometri departare, permiteti-mi: http://www.moma.org/interactives/exhibitions/2009/timburton/index.php .
Da, exact. Exista o varianta online, mai mult decat multumitoare. De gasit exponate, interviuri, making of-uri, filmulete. Enjoy! Va fi o seara nedormita, dar castigata.
Ah, si merita mers si prin alte unghere ale site-ului MoMA.
Surfare placuta!
Vasi
P.S.: Uite si un link cu articolul mult mai pertinent si mai elegant al Oanei Tanase.
Salman Rushdie la noi in ograda
Cu aproape o luna intarziere, ma invrednicesc sa scriu despre vizita autorului de nationalitate „britanica-indiana” (de la Wikipedia citire). Pentru informatii generice, de bun simt despre el, click aici.
L-am vazut la conferinta de la teatrul Odeon, pe 24 noiembrie. Moderator cu destul succes a fost Florin Iaru. Inainte de aparitia maestrului, am aflat ca numele se pronunta asa cum se aude, adica [rushdi], nu, cum credeam, in naivitatea mea anglofona, [rashdi]. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea. La intrare s-au impartit biletele pentru cei dornici sa-i adreseze autorului o intrebare; mi s-a parut o metoda civilizata. Am fost atat de timorata de primele intrebari savante, incat biletelul meu a ajuns un avionas in propriul buzunar.
M-a surprins aparitia unui domn Rushdie un pic mai scund si mai rotunjor decat reiese din pozele popularizate. Nah, fotografii buni asta fac!
Pe parcursul discutiilor, a dat dovada de o versatilitate adorabila: de la raspunsurile celor mai savante intrebari din sala si pana la discutiile despre supereroul preferat, discutia a fost un deliciu. A dat dovada de stropul de umor negru atat de drag mie; ca scurt exemplu, cand a venit vorba despre criticii sai (in special unul, al carui nume nu l-am retinut in incultura mea; sa-l numim, generic, X), a raspuns ceva in genul: „nu doresc sa mai vorbesc despre conflictul dintre mine si X; pana la urma, dintre noi doi, nu eu sunt cel mort!”. Similar, parca atunci cand era vorba despre o publicatie periodica musulmana care il critica (sau era vorba de un alt critic? Of…beneficiile de a povesti ceva la o luna dupa ce s-a intamplat): „singurul lucru mai rau pentru mine decat o recenzie proasta de la Y ar fi o recenzie buna de la Y”.
Am citit doua carti de-ale lui Rushdie: „Versetele Satanice” si „Copiii din miez de noapte”. Ambele apartin, dupa parerea mea, categoriei de literatura masiva, carte-fenomen etc. Dar cel mai mult mi-au placut „Versetele”. Am considerat romanul un fel de monument, o scriere care vine peste tine si te sufoca, tragandu-te de imaginatie pana la limite mult peste cele pe care le cunosteai… In fine, recomand cu mare caldura; are multe carti publicate in romana, aveti de unde alege!
Nu am putut ajunge si la targul de carte unde Salman Rushdie a dat autografe, dar desigur ca am abuzat de bunavointa unei prietene (plecaciune, Lulu!!) care si-a sacrificat vertebrele pentru noi, amicii doritori de carti cu semnatura. In treacat fie spus, trebuie sa intelegeti ca volumele lui Rushdie nu sunt masive numai in sensul figurat al cuvantului;)
Cititi!
Seara frumoasa,
Vasi
Festivalul de teatru al detinutilor
Mergeti, ca mai e si maine! La teatrul Nottara, incepand cu ora 17, intrarea libera. In hol gasiti o expozitie (care merita) de fotografii ale caror autoare sunt detinute. Mai „inauntru”, pe scena, spectacole organizate de diverse penitenciare din tara. E o idee geniala de ocupare a timpului si de „tinere in alerta” a psihicului unor oameni care, in mod normal, sunt predispusi la plictiseala extrema. Am apucat sa vad doar 3 spectacole astazi. Doua dintre ele m-au impresionat prin finetea scenariului si seriozitatea jocului (Timisoara) si sinceritatea si originalitatea punerii in scena (Craiova). Ca sa-l citez pe Dinu, HAI. Hai sa invatam ca niste oameni care au gresit (intentionat sau, uneori, ne-), pe langa faptul ca sunt obligati sa-si ispaseasca sentinta, merita sansa de a juca pentru un public deschis si afectuos. Un public care sa umple sala si sa aplaude sincer, din toata inima, cum am vazut la putine spectacole profesioniste. Un public asa cum a fost cel din seara asta.
Ne vedem maine!
Vasi
Invitatie la plantare
Am promis si am facut. Va spun acum despre o plantare care urmeaza. Ma rog, de fapt e in desfasurare. Pe site-ul Mai Mult Verde gasim urmatoarele informatii: „Cursul de plantagistica” este un proiect care isi propune sa planteze 50.000 puieti in zona Ploiesti. Se pleaca din centrul Bucurestiului cu autocare, sunt asigurate mancarea, apa, transportul si uneltele. Trebuie sa ne aducem doar forta de munca, simtul civic si voia buna. Au loc plantari pe 19, 20, 21, 26, 27 si 29 noiembrie. Eu pot sa merg sambata asta (21) si/sau joia viitoare (26). Who’s with me??
V-am dat doar informatiile preliminare, sugerez sa mergeti si pe site-ul lor pentru tot ce va trebuie: http://maimultverde.ro/cms/inscrie-te-la-cursul-de-plantagistica
P.S.: Nu, nu e nevoie de experienta anterioara. Asta o si face sa fie fun:p
Forta de munca!
Vasi
Despre cum e sa te distrezi spre binele altora
Ei, si a avut loc mai devreme promovatul concert caritabil KinEthics din club Fire, ieri seara. A fost organizat si promovat in atat de putin timp, incat toti aveam emotii privitor la cati oameni or sa vina (ergo, cati bani o sa strangem). Pe la ora 8, deja ne ingrijorasem: probele de sunet erau gata, totul era aranjat, dar oamenii nu erau prea multi. Cam dupa jumatate de ora, insa, au inceput sa apara; spre fericirea mea, tot auzeam replici ca: „nu incep sa cante acum, nu? Ca mai trebuie sa vina vreo 10 prieteni de-ai mei”. Au inceput sa curga si…resursele financiare in cutiuta. Am facut intrarea 5 lei, dar cei mai generosi au lasat si in plus:p (Suma totala: 642 RON!!!)
In fine, a inceput si concertul. Ca fan constiincios, care si-a facut temele, pot spune cu mana pe inima ca mi s-a parut unul din cele mai bune concerte ale lor. Poate era „ajutat” si de atmosfera: ce poate fi mai placut decat sa stii ca banii pe care i-ai cheltuit ca sa te distrezi se duc si spre niste copii amarati?
In incheiere, tin sa le multumesc celor care au venit la concert, celor care au ajutat la organizare si, nu in ultimul rand, celor care…l-au sustinut. Poate ati auzit ca KinEthics si-au cantat „cantecul de lebada” ieri seara, la concertul caritabil. Lasand drama la o parte, din cate am inteles, membrii trupei vor avea in continuare proiecte, insa separate. Deci cantatul nu se opreste, doar ia alta forma. Jeana nu e moarta, Jeana se transforma, vorba bardului Margineanu. Ca sa evoluam, uneori trebuie sa facem schimbari mai mult sau mai putin radicale, na…
Acestea fiind zise, ma abtin de la a intra mai adanc in putul filozofiei. Multumesc, din nou, tuturor in numele tuturor, laud pe toti cei care merita si le urez bafta mare ex-KinEthicshilor in noile proiecte.
Toate alea bune!
Vasi
[POZE CAT DE CURAND!!!]
Dans African
De curand, mi-am facut abonament la o sala de sport (pe tot parcursul postului, nu voi da nume, pentru ca scopul nu este sa fac…publicitaturi)– m-am hotarat sa ma pun in miscare, sa nu mai stau pe canapea, privind cum ma transform in leguma. Sala asta este dedicata exclusiv femeilor: se fac tot felul de tipuri de aerobic, tae-bo, dansuri etc. Antrenamentele sunt destul de eficiente, cu un singur neajuns, in viziunea mea: muzica tip housareala, excesiv de ritmata si monotona. Ma rog, nu ma plang prea tare, nu e un capat de tara.
Cand mi-am aruncat privirea peste orar, mi-a atras atentia faptul ca au un curs de… dansuri africane. Evident, cu aplecarile mele irecuperabile spre excentric, l-am incercat cu prima ocazie.
Instructoarea este o tipa foarta draguta, originara din Guinea, care vorbeste romana cu un accent adorabil si franceza la perfectie.
Ce m-a surprins este ca ora de dansuri africane nu se inscrie deloc in tiparul celorlalte ore de la sala. In primul rand, muzica este superba: un fel de etno underground african, cu toate ritmurile contagioase din dotare. Este unul din cele mai putin frecventate cursuri (clientele-tinta ale salii, femei de afaceri de succes, sunt probabil sceptice fata de tipul asta de antrenament), asa ca, spre fericirea mea, nu este inghesuiala.
Actul de a dansa in sine m-a facut sa-mi aduc aminte de senzatii de mult dezactivate in memorie. Mai stiti cand erati copii, pe la 6-7 ani, si mergeati in parc si va venea sa alergati doar de dragul de a alerga? Ei, cu asta se compara senzatia data de dansurile africane. Este un stil de dans liber (in mod ciudat, ca sa iti iasa bine pasii si miscarile trebuie nu sa te concentrezi, ci sa te relaxezi pe cat posibil si sa lasi corpul sa faca miscarile firesc), care uneori aduce a „zbenguiala” – poate de aici si euforia copilaroasa care ii urmeaza. Sa nu intelegeti, insa, ca nu implica efort. Este in special o proba de rezistenta; miscarile sunt in mare parte ample si rapide, asa ca la sfarsitul orei de 45 minute te simti mandru ca ai reusit sa topai eficient.
Toate miscarile sunt inspirate din viata de zi cu zi a bastinasilor: agricultura, activitati casnice, miscari razboinice si de-ale animalelor. Inutil sa zic ca dureaza ceva pana sa iti insusesti gratia si agilitatea celor ca instructoarea (de-aia, in timpul orei, prefer sa ma uit in oglinda la ea, nu la mine, ca sa nu ma deprim la vederea unei fiinte intepenite si impiedicate:p)
Pe scurt, mi-am gasit un nou hobby si nu ma mai satur vorbind despre el. Acum caut pe youtube ceva care sa semene cu ce fac acolo, sa va dau o idee… Ah, there we go!
Seara cool!
Vasi
Plantare de copaci – impresii dupa o saptamana
Sambata trecuta (pe 7 noiembrie, adica) am participat, pentru prima oara in viata, la o actiune de plantare in masa. Cu alte cuvinte, mai multe organizatii au adunat o groaza de voluntari, i-au pus in autocare si i-au trimis hat la Sfintesti (jud. Teleorman), pentru infigere de lastari in pamant. Cum ratasem plantarile de primavara, simtul civic mi-a dat ghes sa ma bag si eu. Am impresia ca primul Ad pe tema asta l-am vazut undeva pe facebook, nu mai stiu… Orisicum, am dat sfoara in tara pe la prieteni si ne-am adunat cativa. M-am intors cu palmele umflate, rupta de sale si cat se poate de satisfacuta.
Chestiunea s-a petrecut in cadrul campaniei „Romania prinde radacini”. Nu, nu e foc de paie. Chiar merge.
Am ajuns pe o tarla imensa (nu stiu sa zic in hectare, pentru ca nu am nici cea mai vaga idee de cat inseamna un hectar:)), unde multi oameni erau organizati (vivat PARCELA 49!!) destul de serios. Lumea era voioasa, se spuneau bancuri politice si cei mai priceputi ii ajutau pe incepatori. N-aveti idee cata pofta de viata poate sa-ti faca sa sapi o groapa si sa plantezi un copacel. Pentru un moment, am contemplat posibilitatea de a sapa gropi tot restul vietii (?). Ma rog, mi-a trecut repede…
In fine, long story short: blogul prezent e despre cultura si lucruri care ne plac. Actiunile eco – in acest caz, plantarile voluntare – tin de cultura oricarei persoane care isi doreste sa mai amane un pic dezastrul* pe care ni-l aducem singuri pe cap. Iar lui Vasi i-a placut sa puna copacei. Faceti si voi. Aaa, si inca ceva. RECICLATI!!
Be green,
Vasi
P.S.: promit sa incerc ca, de acum inainte, sa anunt si actiuni viitoare de voluntariat, nu numai pe cele trecute:p
*parafraza din filmul „11th hour”: Oamenii au impresia ca fac ecologie pentru a salva planeta. GRESIT. O facem pentru a ne salva pe noi. Daca nu, ok…distrugem mediul, rezulta catastrofa ecologica, in cele din urma rasa umana, incet-incet, probabil ca va disparea in chinuri. Planeta are tot timpul din lume (literalmente) sa isi revina, sa creeze alte forme de viata, alta ecosisteme etc. Noi suntem cei care vom disparea. De tot. Si nu azi, nu maine, nu imediat, ci putin cate putin. Acordati-i un gand…
Intro + despre FNT…din scaunul profanului
Hello! Vasi raporteaza. (Irina Vasilescu pe numele din buletin, dar lumea ma stie de „Vasi”). Am 21 ani si pot sa beau legal in SUA. Am dat curs invitatiei lui Dinu de a-mi da cu parerea pe proiect-blogul lui. Ok, hai sa n-o mai lungim.
Scena din "Cantareata Cheala"
Primul lucru despre care vreau sa-mi dau cu parerea este Festivalul National de Teatru, care tocmai s-a terminat duminica. Ca toate „intamplarile” si festivalurile din acest 2009 trait sub zodia crizei, si teatrul a fost mai restrans decat in alte dati. Totusi, am prins cateva piese (6, mai exact). Imi voi da cu parerea, profan, despre cele care mi-au placut (4 la numar) – doar e vorba sa scriem despre lucruri care…ne gadila la suflet intr-un mod agreabil:
– CANTAREATA CHEALA, regia Jean Luc Lagarce, spectacol invitat din Franta (obviously). Una din cele trei „cantarete” jucate la FNT. Singura vazuta de mine. Mi-a placut foarte tare. Singura ei hiba a fost ca…well, ca nu stiu eu franceza si mi-am petrecut jumatate din spectacol urmarind titrarile. S-a jucat in stilul plastic-apasat-robotic, care vine atat de bine pe piesele lui Ionesco. Mare contributie la atmosfera apasatoare au avut elementele vizuale: un decor atat de simplu, colorat si ordonat, incat era sinistru (minge rosie pe gazon verde. Furtun galben si casa alba.) si…inaltimea personajelor: Doamna Smith inaaaaalta, dl. Smith indesat, iar sotii Martin…invers. Parca sfarsitul a trenat putin, dar nu deranjant. Me likey.
– FACETI LOC!, regia David Schwartz. Jucat in Green. Mi-a placut si asta. Scurta piesa cu text despre inghesuiala metropolitana si nevrozele care se nasc in urma apasarii. Actori versati joaca umar la umar cu cei tineri, si le merge bine. Plecaciuni monologului lui Constantin Cojocaru! Se va mai juca, deci tineti un ochi pe program si mergeti.
– PSIHOZA 4.48, regia Mihai Maniutiu. Teatrul „Lucian Blaga” din Cluj. Am vazut acelasi text pus in scena la Teatrul Act, un one woman show cu Maia Morgenstern, care mi-a placut. Viziunea lui Maniutiu difera complet: exista trei alter-egouri ale psihoticei in prag de sinucidere, plus multe personaje „albe”, un decor miscator si sopotitor care iti da fiori. Fiorii sun ok. Alta abordare, Vasi still liked. In special Vava Stefanescu:D
– ROMANIA! TE PUP, regia David Schwartz.Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iasi. Desi ai zice ca nu mai este nimic de stors din ideea „prototipuri romanesti actuale”, Bogdan Georgescu (dramaturgul) ne demonstreaza ca se poate. Piesa placuta de vazut, impresionanta printr-o noua dimensiune adaugata ideii de reprezentatie: cea olfactiva. In caz ca nu va aduceti aminte care e mirosul (bere + parizer, de exemplu) dintr-un tren personal mioritic. M-am distrat.
6-4=2. Desigur, am vazut si piese care nu mi-au placut/ m-au plictisit/ nu m-au impresionat. Dar (1) vreau sa tin minte ce mi-a placut, si (2)n-o sa-mi iau in cap statutul de colaborator atat de tare incat sa-mi dau aere de critic si sa arunc cu pareri naspa de profan, care se pot intoarce destul de rapid impotriva-mi. Profanii sa zica numai de bine:p
Seara frumoasa!
Blogul Generozitatii Culturale 