“Cata speranta” – Halucinatie pe bune la Odeon

Constat cu incantare ca merita sa ai sute de friendji pe facebook (dintre care pe mare parte nu ii stii, dar iti suna interesant). Nu mai stiu cum am dat peste Radu Afrim, cert e ca mi-a acceptat cu generozitate cererea de a intra in cercul lui (larg, foaaaarte larg) de “friends”. Prin urmare, cum am vazut statusul “Cata speranta – piesa noua la Odeon, 20 de tripuri deep”, am sarit. Am dat din coate, am telefonat, am zambit frumos la casierie si m-am invartit de un loc.

Spectacolul are o groaza de merite. In primul rand, textul (fragmente din Hanoch Levin) nu a fost in totalitate intentionat pentru scena, dar a fost adaptat si completat frumos, solid si (in ciuda senzatiei generale pe care o lasa showul) coerent. Dupa cum NU ma asteptam, in piesa chiar “este vorba despre speranta”. Firul rosu nu este undeva, sub prag, la dispozitia liberului arbitru al spectatorului. Deloc. Dimpotriva, ne trezim cu o baritai funie sangerie in mana, funie care, prin natura ei, atinge pe oricine.  Si s-a reusit asta fara a sacrifica halucinantul, senzatia de vertij si imprevizibilul. Nu dezvalui mai multe, ca ar fi pacat. Pe scurt, ma declar intru totul multumita. De fapt, nici nu stiu de ce ma mir:p

Link pt rezervare bilete

Mergeti!

Vasi

Festivalul de teatru al detinutilor

Mergeti, ca mai e si maine! La teatrul Nottara, incepand cu ora 17, intrarea libera. In hol gasiti o expozitie (care merita) de fotografii ale caror autoare sunt detinute. Mai „inauntru”, pe scena, spectacole organizate de diverse penitenciare din tara. E o idee geniala de ocupare a timpului si de „tinere in alerta” a psihicului unor oameni care, in mod normal, sunt predispusi la plictiseala extrema. Am apucat sa vad doar 3 spectacole astazi. Doua dintre ele m-au impresionat prin finetea scenariului si seriozitatea jocului (Timisoara) si sinceritatea si originalitatea punerii in scena (Craiova). Ca sa-l citez pe Dinu, HAI. Hai sa invatam ca niste oameni care au gresit (intentionat sau, uneori, ne-), pe langa faptul ca sunt obligati sa-si ispaseasca sentinta, merita sansa de a juca pentru un public deschis si afectuos. Un public care sa umple sala si sa aplaude sincer, din toata inima, cum am vazut la putine spectacole profesioniste. Un public asa cum a fost cel din seara asta.

Ne vedem maine!

Vasi

Intro + despre FNT…din scaunul profanului

Hello! Vasi raporteaza. (Irina Vasilescu pe numele din buletin, dar lumea ma stie de „Vasi”). Am 21 ani si pot sa beau legal in SUA. Am dat curs invitatiei lui Dinu de a-mi da cu parerea pe proiect-blogul lui. Ok, hai sa n-o mai lungim.

Scena din "Cantareata Cheala"

Primul lucru despre care vreau sa-mi dau cu parerea este Festivalul National de Teatru, care tocmai s-a terminat duminica. Ca toate „intamplarile” si festivalurile din acest 2009 trait sub zodia crizei, si teatrul a fost mai restrans decat in alte dati. Totusi, am prins cateva piese (6, mai exact). Imi voi da cu parerea, profan, despre cele care mi-au placut (4 la numar) – doar e vorba sa scriem despre lucruri care…ne gadila la suflet intr-un mod agreabil:

–         CANTAREATA CHEALA, regia Jean Luc Lagarce, spectacol invitat din Franta (obviously). Una din cele trei „cantarete” jucate la FNT. Singura vazuta de mine. Mi-a placut foarte tare. Singura ei hiba a fost ca…well, ca nu stiu eu franceza si mi-am petrecut jumatate din spectacol urmarind titrarile. S-a jucat in stilul plastic-apasat-robotic, care vine atat de bine pe piesele lui Ionesco. Mare contributie la atmosfera apasatoare au avut elementele vizuale: un decor atat de simplu, colorat si ordonat, incat era sinistru (minge rosie pe gazon verde. Furtun galben si casa alba.) si…inaltimea personajelor: Doamna Smith inaaaaalta, dl. Smith indesat, iar sotii Martin…invers. Parca sfarsitul a trenat putin, dar nu deranjant. Me likey.

–         FACETI LOC!, regia David Schwartz. Jucat in Green. Mi-a placut si asta. Scurta piesa cu text despre inghesuiala metropolitana si nevrozele care se nasc in urma apasarii. Actori versati joaca umar la umar cu cei tineri, si le merge bine. Plecaciuni monologului lui Constantin Cojocaru! Se va mai juca, deci tineti un ochi pe program si mergeti.

–         PSIHOZA 4.48, regia Mihai Maniutiu. Teatrul „Lucian Blaga” din Cluj. Am vazut acelasi text pus in scena la Teatrul Act, un one woman show cu Maia Morgenstern, care mi-a placut. Viziunea lui Maniutiu difera complet: exista trei alter-egouri ale psihoticei in prag de sinucidere, plus multe personaje „albe”, un decor miscator si sopotitor care iti da fiori. Fiorii sun ok. Alta abordare, Vasi still liked. In special Vava Stefanescu:D

–         ROMANIA! TE PUP, regia David Schwartz.Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iasi. Desi ai zice ca nu mai este nimic de stors din ideea „prototipuri romanesti actuale”, Bogdan Georgescu (dramaturgul) ne demonstreaza ca se poate. Piesa placuta de vazut, impresionanta printr-o noua dimensiune adaugata ideii de reprezentatie: cea olfactiva. In caz ca nu va aduceti aminte care e mirosul (bere + parizer, de exemplu) dintr-un tren personal mioritic. M-am distrat.

6-4=2. Desigur, am vazut si piese care nu mi-au placut/ m-au plictisit/ nu m-au impresionat. Dar (1) vreau sa tin minte ce mi-a placut, si (2)n-o sa-mi iau in cap statutul de colaborator atat de tare incat sa-mi dau aere de critic si sa arunc cu pareri naspa de profan, care se pot intoarce destul de rapid impotriva-mi. Profanii sa zica numai de bine:p

Seara frumoasa!