Am uitat sa fac recomandari pentru artistii prezentati de mine in acest blog. Astfel:
– Rachmaninoff:
Preludiu Op.32 Nr. 10 – it will make your heart cry!
Preludiu Op. 33 Nr. 5 – sweet cocaine on a stick, that’s fast!
– Alkan:
Festinul lui Esop – neoclasicism
Etude Op. 35 Nr. 1
– Prokofiev:
Etude Op.2 Nr.1 – Pure freakin’ genius!
Sonata nr. 7
Daca vreti sa ascultati mai multe compoziti de-ale lor, dati un comment.
This is the music guy,
Tiberiu
Azi va voi povesti despre un pianist si compozitor francez, care impinge limitele muzicii clasice, fiind un analog al technical death metal-ului. Compozitiile sale fiind foarte rapide si complexe, prezentand intervale uriase, tonalitate progresiva, ajungand intr-acolo incat muzica lui e mai dificila de interpretat decat „Etude Transcedental” al lui Franz Liszt. Una dintre inovatiile sale a fost ca el a compus pentru pedalier, iar adeseori semnaturile de timp nu erau standard (de ex. 4/4).
C. Alkan a mai avut 5 frati, 3 dintre care s-au ocupat cu muzica (familie boema!?). Precum Mozart, Alkan inca de mic i-a uimit pe cei din jur cu tehnicalitatea si acuratetea sa, de altminteri la varsta de 7 ani a castigat premii pentru solfegiu, pian si orga, iar la 14 ani si-a scris primul Opus (nr. 1… duh!)
Viata sa intotdeauna s-a invartit in jurul muzicii, motiv pentru care in 1848 cand a fost refuzat pentru pozitia de Decan al Sectiei Pian din Conservator, fiind acceptat in locul sau un fost elev (ironic, nu-i asa?), l-a dezamagit atat de tare, incat a evitat interpretarile in public timp de 25 de ani. In ciuda acestei auto-ostracizari, el a continuat sa compuna, urmand ca in ultimii 10 ani din viata sa reia aparitiile si concertele publice.
Probabil cel mai incitant aspect al vietii sale se invarte in jurul propriei morti, multi crezand ca in timp ce Alkan incerca sa ajunga la un roman pozitionat in partea de sus a bibliotecii, aceasta cade peste el, strivindu-l. De asemenea, circula zvonul conform caruia imediat dupa moartea muzicianului, a aparut un articol intr-un ziar al vremii ce zicea: „Alkan a murit. A trebuit sa moara, pentru a i se dovedi existenta”.
Daca stam sa analizam, muzicienii vremurilor de mult apuse erau adevarati „rock stars”, cu multe excentricitati … si instrumente acustice.
Mai jos, va ofer ochilor una dintre operele mele preferate, „Comme le vent” (Precum vantul – aluzie la viteza uimitoare,totusi pastrand un sunet cald si calm). De asemenea, daca va veti uita pe partitura, atunci va spun eu ca ai vostri ochi nu va inseala, intr-adevar acelea sunt 128zecimi (!)
Trivia:
– Concerto Op. 39 dureaza o ora intreaga( saracul interpret, cata anduranta ii trebuie – traiasca Red Bull!)
– una dintre compozitiile sale este putin mai… speciala, sa zicem – „Marcia funèbre, sulla morte d’un Pappagallo” (Marsul funebru asupra mortii unui papagal)
– pentru a evita scrierea enharmonica a notelor (de ex. Fa# este aceeasi nota cu Sol b), trecea la cheie ## sau bb … ermm… nevermind e greu de explicat pe blog, pur si simplu apela la diferite artificii pentru evitarea scrierii enharmonice a notelor!
– a compus melodia „Le chemin de fer” (Calea ferata), care imita mersul rapid al unui tren, melodie care face parte din genul muzicii programatice – muzica ce evoca sentimente extra-muzicale; motivul amuzamentului fiind acela ca la 1844, trenurile atingeau viteza maxima de 30 km/h
Cred ca v-am imbuibat capul destul pentru astazi.
Sa ne fie tarana usoara,
This is the music guy,
Tiberiu
Blogul Generozitatii Culturale 