The music guy: Serghei Prokofiev

Eh, uite ca am ajuns la unul dintre primii compozitori rusi de care m-am indragostit. Totusi este o problema – daca vrei sa-i intelegi muzica, trebuie sa fii un pic scrantit, dar din fericire eu posed aceasta calitate.

Prokofiev a activat ca pianist, compozitor si dirijor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX.

Prima piesa compusa fost la varsta de 5 ani, dar avea un lucru deosebit, pentru ca lui Prokofiev ii era frica de tastele negre ale pianului, melodia, desi compusa in Fa Major Lidian, in loc sa aiba Si b avea Si natural (for the music geeks :D). De la varsta de 11 ani, a inceput sa ia lectii de pian de la Reinhold Gliere timp de 1 an intreg, insa desi Serghei il aprecia pe Gliere pentru calitatile sale academice, i-a reprosat faptul ca l-a invatat o muzica neinteresanta si teapana. Motiv pentru care a trebuit sa se dezvete de cele deprinse de-a lungul unui an intreg si a inceput sa compuna melodii cu multe disonante, semnaturi de timp variate si ciudate, creandu-si propriul stil.

Intotdeauna a fost privit ca un excentric si un rebel pentru muzica moderna, pe care o flutura in fata conservatorilor cu nonsalanta. Muzica sa avand numeroase aspecte moderniste si ermetice, a cauzat multe scandaluri, continand in principal structuri disonante si cromatice (n.r. – succesiunea notelor din semiton in semiton: Fa-Fa#-Sol-Sol#). De altminteri, la un concert de-al sau, sala s-a golit dupa primele 2 piese, spectatorii plangandu-se de „muzica futurista – oricine poate crea asa ceva”.

Prima compozitie pentru balet, numita „Chout”, a avut un succes rasunator, fiind foarte apreciata de Jean Cocteau, Igor Stravinsky si Maurice Ravel, ultimul spunand ca „aceasta este singura compozitie modernista pe care o pot asculta cu placere”.

Pentru ca se simtea limitat in Rusia si era de parerea ca oamenii nu pot intelege cu adevarat muzica experimentala, s-a hotarat sa plece in America. Ajuns in San Francisco, a avut parte de un succes rasunator ca pianist si compozitor, dar dupa fiasco-ul legat de opera „Iubirea pentru Trei Portocale” si lipsa banilor, s-a simtit nevoit sa plece la Paris, nevrand sa se intoarca cu esecul deasupra capului inapoi in Rusia. Stabilit in Franta, oamenii l-au primit cu bratele deschise, iar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si apetitul spectatorilor pentru muzica modernista, trecand pragul neoclasicismului. 

Succesul sau a fost intr-atat de mare, incat s-a reintors in America si a inceput un turneu, dar dupa atata vreme, dorul de casa il apasa din ce in ce mai mult, astfel s-a reintors in Rusia, unde alaturi de Serghei Eisenstein, a compus muzica pentru filmul „Alexander Nevsky” (epic win!)

Fiind reintors in tara natala, i-a fost ceruta compunerea unor piese pentru slavirea lui Stalin, piese cunoscute sub numele de „Sonatele razboiului”. Acestea au fost interpretate atat de el, cat si de Svatioslav Richter si Emil Gilels in jurul anului 1943 (n.r. – pentru continuare vezi sectiunea Trivia din articol). Datorita regimului asupritor, multe dintre operele sale au fost cenzurate, iar directorii de teatre si opere i-au refuzat ofertele, temandu-se de posibilele consecinte.

Prokofiev a murit la varsta de 61 de ani, in aceeasi zi cu Iosif Stalin.

Acesta a ramas unul dintre cei mai mari compozitori si pianisti ai secolului XX, compozitiile sale fiind interpretate mai des decat oricare alt compozitor din ultimul secol.

Trivia:

– pentru ca moartea lui Prokofiev a survenit in aceeasi zi cu cea a lui Stalin, la inmormantarea sa au fost folosite flori de hartie, toate florile naturale fiind rezervate pentru inmormantarea dictatorului; de asemenea, corpul neinsufletist al artistului nu a putut fi dus la cimitir, datorita marii de oamenii ce impanzeau strazile, jelind moartea lui Stalin

– desi Sonata Nr. 7 a primit Premiul Stalin Gradul 2 si Sonata Nr. 8 a primit Premiul Stalin Gradul 1, aceste „Sonate ale razboiului” erau indreptate impotriva regimului stalinist (ironic, nu?)

– ultima interpretare publica a artistului a fost Simfonia a Saptea in 1952, dar muzica din spatele acestei opere fusese scrisa pentru o emisiune de copii

– tema principala din „Romeo si Julieta” se regaseste in melodia „Only Ash Remains” a formatiei de technical death metal Necrophagist (de la minutul 3:38) http://www.youtube.com/watch?v=1DND8S_CF_g

Va multumesc pentru ca ati fost atenti. Pana pe data aviatoare,

I am the music guy,

Tiberiu

The music guy: Charles-Valentin Alkan

Azi va voi povesti despre un pianist si compozitor francez, care impinge limitele muzicii clasice, fiind un analog al technical death metal-ului. Compozitiile sale fiind foarte rapide si complexe, prezentand intervale uriase, tonalitate progresiva, ajungand intr-acolo incat muzica lui e mai dificila de interpretat decat „Etude Transcedental” al lui Franz Liszt. Una dintre inovatiile sale a fost ca el a compus pentru pedalier, iar adeseori semnaturile de timp nu erau standard (de ex. 4/4).

C. Alkan a mai avut 5 frati, 3 dintre care s-au ocupat cu muzica (familie boema!?). Precum Mozart, Alkan inca de mic i-a uimit pe cei din jur cu tehnicalitatea si acuratetea sa, de altminteri la varsta de 7 ani a castigat premii pentru solfegiu, pian si orga, iar la 14 ani si-a scris primul Opus (nr. 1… duh!)

Viata sa intotdeauna s-a invartit in jurul muzicii, motiv pentru care in 1848 cand a fost refuzat pentru pozitia de Decan al Sectiei Pian din Conservator, fiind acceptat in locul sau un fost elev (ironic, nu-i asa?), l-a dezamagit atat de tare, incat a evitat interpretarile in public timp de 25 de ani. In ciuda acestei auto-ostracizari, el a continuat sa compuna, urmand ca in ultimii 10 ani din viata sa reia aparitiile si concertele publice.

Probabil cel mai incitant aspect al vietii sale se invarte in jurul propriei morti, multi crezand ca in timp ce Alkan incerca sa ajunga la un roman pozitionat in partea de sus a bibliotecii, aceasta cade peste el, strivindu-l. De asemenea, circula zvonul conform caruia imediat dupa moartea muzicianului, a aparut un articol intr-un ziar al vremii ce zicea: „Alkan a murit. A trebuit sa moara, pentru a i se dovedi existenta”.

Daca stam sa analizam, muzicienii vremurilor de mult apuse erau adevarati „rock stars”, cu multe excentricitati … si instrumente acustice.

Mai jos, va ofer ochilor una dintre operele mele preferate, „Comme le vent” (Precum vantul – aluzie la viteza uimitoare,totusi pastrand un sunet cald si calm). De asemenea, daca va veti uita pe partitura, atunci va spun eu ca ai vostri ochi nu va inseala, intr-adevar acelea sunt 128zecimi (!)

tiber

Trivia:

– Concerto Op. 39 dureaza o ora intreaga( saracul interpret, cata anduranta ii trebuie – traiasca Red Bull!)

– una dintre compozitiile sale este putin mai… speciala, sa zicem – „Marcia funèbre, sulla morte d’un Pappagallo” (Marsul funebru asupra mortii unui papagal)

– pentru a evita scrierea enharmonica a notelor (de ex. Fa# este aceeasi nota cu Sol b), trecea la cheie ## sau bb … ermm… nevermind e greu de explicat pe blog, pur si simplu apela la diferite artificii pentru evitarea scrierii enharmonice a notelor!

– a compus melodia „Le chemin de fer” (Calea ferata), care imita mersul rapid al unui tren, melodie care face parte din genul muzicii programatice – muzica ce evoca sentimente extra-muzicale; motivul amuzamentului fiind acela ca la 1844, trenurile atingeau viteza maxima de 30 km/h

Cred  ca v-am imbuibat capul destul pentru astazi. 

Sa ne fie tarana usoara,

This is the music guy,

Tiberiu

The music guy: Serghei Vasilievici Rachmaninoff

Eu sunt aici ca sa va indrumez catre comorile ascunse de pe youtube in materie de muzica clasica (si nu numai), asa ca data viitoare cand va plictisiti si nu stiti ce sa cauti, cititi unul dintre posturile mele.

Rachmaninoff este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii moderne, iar de fiecare data cand ii asculti muzica, gandul iti fuge catre o Rusie acoperita de zapada si un pahar cu vodka. Insa muzica lui nu se opreste aici, el este recunoscut ca fiind unul dintre ultimii compozitori din curentul romantic al muzicii clasice, iar muzica sa ii va inspira pe multi, inclusiv pe Scriabin si Prokofiev.

Operele sale sunt complexe atat ca structura, cat si din punct de vedere tehnic, nefiind indeajuns sa stii a zdrangani un pic la pian. Un lucru ce-l il face a fi cu adevarat inovator sunt acordurile sale complexe, care necesita o putere ridicata in degete, si tonul pe care il scoate din pian.

Trivia:

– a fost dirijor al Teatrului Balshoi

– dupa moartea lui Scriabin, a inceput un turneu unde canta numai muzica acestuia, desi publicul ii cerea opere proprii.

– in concerte, nu a avut (aproape) nicio greseala, cunoscut fiind pentru acuratetea sa

– memoria sa era incredibila, putand memora melodii intregi doar dupa o singura auditie

Dupa toate acestea, sper ca v-am prins macar putin atentia, asa ca mai jos va las una dintre operele sale.

Cheers! This is the music guy,

Tiberiu