The music guy: Charles Mingus

Ziua buna, draga internet! Astazi sunt in mod oficial in prima zi de vacanta, iar pe aceassta cale imi cer scuze pentru lipsa activitatii pe blog, dar ma revansez 🙂

Vazand cum zapada gri, acoperita de noroi si inecata in balti murdare ne inconjoara, am zis ca ar fi o idee buna sa schimbam topicul si sa va indoctrinez cu ceva frumos – Charles Mingus.

Acesta a fost un adevarat trend setter, contribuind la existenta si evolutia stilurilor avantgarde jazz si bebop, fiind compozitor si contrabasist.

Muzica lui este inspirata din gospel-ul si jazz-ul anilor ’20, refuzand sa faca compromisuri artistice. In incercarea lui de a ramane devotat creatiei muzicale, angaja multi artisti necunoscuti pe baza personalitatii lor si fixandu-le un rol bine-definit in mica sa orchestra, pe care o dirija cu dibacie si cu o atitudine vulcanica – fiind cunoscut pentru volatilitatea sa (l-a lasat pe Jimmy Knepper fara 2 dinti, acesta nemaiputand sa atinga octavele inalte la trombon).

Muzica si modul sau de a privi lucrurile din jur au fost inspirate din operele lui Duke Ellington si Charlie Parker, initial muzica lui Mingus incorpora, pe langa elemente de jazz, muzica clasica. Charles le dicta instrumentistilor din formatie sa se implice cat mai mult in improvizatie muzicala, acestia indreptandu-se ca stil inspre free jazz, oferind muzicii sentimentul de „viu”, fiecare interpretare fiind diferita fata de ultima.

Cele mai importante opere ale sale sunt albumele „Pithencanthropus Erectus” si „Mingus Ah Um”, unde a lucrat alaturi de Eric Dolphy, Dannie Richmond, Jaki Byard si multi altii.

Trivia:

– a murit la 56 de ani de scleroza laterala amiotrofica, dar pana sa moara, desi boala nu i-a mai permis sa cante la contrabas, a lucrat la ultimul proiect muzical, desi nu a reusit sa-l termine, acesta a fost continuat de Joni Mitchell si Jaco Pastorius, s.a.

– in autobiografia sa povesteste despre o aventura cu 26 de prostituate intr-o singura noapte sau despre faptul ca a fost proxenet – lucruri nedovedite pana acum(!)

– exista un documentar despre viata si cariera sa, regizat de Thomas Reichman  – „Charles Mingus: 1968”

– melodia „Fables of Faubus” este un atac fata de un primar rasist din SUA

– „Epitaph” reprezinta cea mai lunga compozitie jazz, durand 2 ore pentru a fi interpretata

– autobiografia  „Beneath the Underdog: His World as composed by Mingus” desi prezinta parti adevarate din viata sa (duuh!), e cunoscuta si pentru exagerari (cum am prezentat si mai sus, probabil era vorba doar de 25 de prostituate :p )

Ma bucur ca ne-am „revazut” dupa atat amar de vreme. Nu uitati sa lasati comment-uri si sa dati mai departe. Viitorul articol va fi ales dupa preferintele voastre!

Pana data viitoare,

The music guy,

Tiberiu