The music guy: Phillip Glass

Uite cum ne prinde sesiunea de iarna cu stomacul plin de alcool si verdeturi, dar macar putem sa ne maceram creierul putin in muzica. Astazi ne vom holba la niscai Minimalism.

Termenul de minimal sunt sigur ca nu va este strain, din moment ce de cativa ani este the latest trend in cluburile de „bon ton”. Insa, ceea ce stim noi acum, este de fapt minimalism electro cu diferite influente fie ele de trance, fie de breakbeat, etc. De fapt, prin minimalism se intelege repetarea unui motiv muzical sau a unei fraze, obtinandu-se o structura circulara usor de inteles. Acest curent a aparut in anii ’60, facand parte din muzica experimentala, dar despre aceste lucruri poate alta data, la cererea poporului.

Inapoi la Phillip Glass, acest om a oferit maselor asa-numita „art music”, cel mai probabil ati auzit compozitiile lui in filme (The Truman Show, The Hours, Dracula, s.a.). Motivul pentru care muzica lui a facut parte din soundtrack-ul mai multor filme este caracterul repetitiv, dar si experienta lui in privinta teatrului experimental, melodiile putand fi folosite pe parti mai lungi de film, reusind sa pastreze aceeasi atmosfera.

Inca de mic a fost expus unei cantitati industriale de muzica, atat „clasica”, cat si muzica moderna, dar ce l-a influentat cel mai puternic a fost vizita la Paris, unde a fost imbibat cu filmele lui Jean Cocteau si aerul boem francez. Un alt factor important in modelarea lui ca muzician au fost studiile aprofundate asupra lucrarilor lui Mozart si Bach, alaturi de profesoara sa Nadia Boulanger.

Desi muzica lui este considerata minimalista, el o  apreciaza ca fiind „muzica repetitiva”, acest aspect devenind clar odata cu introducerea structurilor din ce in ce mai complexe si pline de emotie, cu influente din muzica indiana. Gradul de complexitate al compozitiilor sale a culminat cu „Muzica in 12 parti”, un spectacol de 4 ore, spectacol cu rolul de a sparge tiparele minimalismului si modernismului, dar si tiparele in care se incadrase P.Glass –  noile lucrari nu au fost primite bine de critici!

In avida dorinta de a se reinventa, a adus pe lume opera „Einstein pe plaja” – provocand ascultatorul la un amalgam de imagini metaforice in legatura cu Albert Einstein de la om la punct de referinta in fizica cuantica, de la cea mai cunoscuta ecuatie la holocaust nuclear. Insa, nu doar Einstein a fost personaj central in lucrarile sale, in Satyagraha ii evoca pe Mahatma Gandhi si Martin Luther King Jr. 

Glass considera ca cea mai importanta lucrarea a sa este „Akhenaton” pentru ca aici s-a jucat cu politonalitate si acordurile triatonale (acorduri formate din 3 note, urmand progresia de Radacina, Terta si Cvinta – de ex.: Do – Fa – Sol). Dar odata cu trecerea timpului, a inceput a se intoarce la structuri mai aerisite si simple, tinzand inspre Neobaroc si Neoclasicism – in opera sa „Asteptand barbarii” si in concertul solo pentru violoncel „Cantece si poezii pentru violoncel solo”.

Trivia:

– a compus soundtrack-uri pentru: „The Hours”, „Dracula”, „The thin blue line”, „Koyaanisqatsi”, „Cassandra’s Dream”, „The Illusionist” si alte cateva filme

– piesa „Pruit Igoe” apare in jocul „Grand Theft Auto IV” 

– sa ne bucuram ca suntem contemporani cu el 😀 , momentan traieste in Nova Scotia

– a compus alaturi de Aphex Twin, David Bowie, Mick Jagger, Leonard Cohen, Brian Eno si multi altii

– a lucrat ca taximetrist si instalator

– l-a intalnit pe cel de-al 14-lea Dalai Lama (funky or what!?)

– opera „Akhenaton” are versurile in limba Aramaica si Egipteana Veche

Sa speram ca il vom avea alaturi de noi multa vreme de acum incolo, pentru a ne gadila acolo unde ne place noua cel mai mult (va puteti gandi si la prostii). Pana data viitoare, astept comment-uri din partea fiecarei persoane care citeste aceste randuri (gotcha!) fie despre articol, fie despre ce sa fie articolul urmator.

Va urez o seara cat mai … „imbracata ca un ou” (look it up).

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Serghei Prokofiev

Eh, uite ca am ajuns la unul dintre primii compozitori rusi de care m-am indragostit. Totusi este o problema – daca vrei sa-i intelegi muzica, trebuie sa fii un pic scrantit, dar din fericire eu posed aceasta calitate.

Prokofiev a activat ca pianist, compozitor si dirijor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX.

Prima piesa compusa fost la varsta de 5 ani, dar avea un lucru deosebit, pentru ca lui Prokofiev ii era frica de tastele negre ale pianului, melodia, desi compusa in Fa Major Lidian, in loc sa aiba Si b avea Si natural (for the music geeks :D). De la varsta de 11 ani, a inceput sa ia lectii de pian de la Reinhold Gliere timp de 1 an intreg, insa desi Serghei il aprecia pe Gliere pentru calitatile sale academice, i-a reprosat faptul ca l-a invatat o muzica neinteresanta si teapana. Motiv pentru care a trebuit sa se dezvete de cele deprinse de-a lungul unui an intreg si a inceput sa compuna melodii cu multe disonante, semnaturi de timp variate si ciudate, creandu-si propriul stil.

Intotdeauna a fost privit ca un excentric si un rebel pentru muzica moderna, pe care o flutura in fata conservatorilor cu nonsalanta. Muzica sa avand numeroase aspecte moderniste si ermetice, a cauzat multe scandaluri, continand in principal structuri disonante si cromatice (n.r. – succesiunea notelor din semiton in semiton: Fa-Fa#-Sol-Sol#). De altminteri, la un concert de-al sau, sala s-a golit dupa primele 2 piese, spectatorii plangandu-se de „muzica futurista – oricine poate crea asa ceva”.

Prima compozitie pentru balet, numita „Chout”, a avut un succes rasunator, fiind foarte apreciata de Jean Cocteau, Igor Stravinsky si Maurice Ravel, ultimul spunand ca „aceasta este singura compozitie modernista pe care o pot asculta cu placere”.

Pentru ca se simtea limitat in Rusia si era de parerea ca oamenii nu pot intelege cu adevarat muzica experimentala, s-a hotarat sa plece in America. Ajuns in San Francisco, a avut parte de un succes rasunator ca pianist si compozitor, dar dupa fiasco-ul legat de opera „Iubirea pentru Trei Portocale” si lipsa banilor, s-a simtit nevoit sa plece la Paris, nevrand sa se intoarca cu esecul deasupra capului inapoi in Rusia. Stabilit in Franta, oamenii l-au primit cu bratele deschise, iar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si apetitul spectatorilor pentru muzica modernista, trecand pragul neoclasicismului. 

Succesul sau a fost intr-atat de mare, incat s-a reintors in America si a inceput un turneu, dar dupa atata vreme, dorul de casa il apasa din ce in ce mai mult, astfel s-a reintors in Rusia, unde alaturi de Serghei Eisenstein, a compus muzica pentru filmul „Alexander Nevsky” (epic win!)

Fiind reintors in tara natala, i-a fost ceruta compunerea unor piese pentru slavirea lui Stalin, piese cunoscute sub numele de „Sonatele razboiului”. Acestea au fost interpretate atat de el, cat si de Svatioslav Richter si Emil Gilels in jurul anului 1943 (n.r. – pentru continuare vezi sectiunea Trivia din articol). Datorita regimului asupritor, multe dintre operele sale au fost cenzurate, iar directorii de teatre si opere i-au refuzat ofertele, temandu-se de posibilele consecinte.

Prokofiev a murit la varsta de 61 de ani, in aceeasi zi cu Iosif Stalin.

Acesta a ramas unul dintre cei mai mari compozitori si pianisti ai secolului XX, compozitiile sale fiind interpretate mai des decat oricare alt compozitor din ultimul secol.

Trivia:

– pentru ca moartea lui Prokofiev a survenit in aceeasi zi cu cea a lui Stalin, la inmormantarea sa au fost folosite flori de hartie, toate florile naturale fiind rezervate pentru inmormantarea dictatorului; de asemenea, corpul neinsufletist al artistului nu a putut fi dus la cimitir, datorita marii de oamenii ce impanzeau strazile, jelind moartea lui Stalin

– desi Sonata Nr. 7 a primit Premiul Stalin Gradul 2 si Sonata Nr. 8 a primit Premiul Stalin Gradul 1, aceste „Sonate ale razboiului” erau indreptate impotriva regimului stalinist (ironic, nu?)

– ultima interpretare publica a artistului a fost Simfonia a Saptea in 1952, dar muzica din spatele acestei opere fusese scrisa pentru o emisiune de copii

– tema principala din „Romeo si Julieta” se regaseste in melodia „Only Ash Remains” a formatiei de technical death metal Necrophagist (de la minutul 3:38) http://www.youtube.com/watch?v=1DND8S_CF_g

Va multumesc pentru ca ati fost atenti. Pana pe data aviatoare,

I am the music guy,

Tiberiu