The music guy: Originea muzicii moderne

Cum data trecuta discutam despre manouche si manele, despre ce inseamna ele si relatia noastra de tip love/hate alaturi de melomanii plini de la melanina, m-am hotarat ca ar fi cazul sa-mi urnesc rectul si sa scriu despre muzichia contemporana si aparitia ei. 

Muzica are o istorie foarte lunga (news flash!), primele semne clare ale muzicii cu instrumente melodioase vin din Neolitic, odata cu descoperirea flautului Divje Babe, facut din femurul unui pui de urs si prezinta o gama diatonica (cel putin asa crede o parte din doctrina „arheologiei muzicologice”). Insa cel mai probabil, primul instrument folosit a fost vocea, ea fiind urmata de diferite instrumente de percutie – bucati de lemn, cranii si, mai tarziu, piei de animal intinse peste o cutie de rezonanta.

Odata cu trecerea timpului creste si complexitatea strucuturala a instrumentelor muzicale, ducand la aparitia harpei si perfectionarea flautului, dar a fost nevoie de trecerea unei perioade foarte mari de timp pana teoria muzicala sa semene cu ce cunoastem noi astazi. 

Muzica, precum orice alta forma de exprimare artistica, initial abordeaza o forma sau tematica simplista – structuri simple, liniare, repetitive-, dar cu timpul incepe sa se complice, astfel putem observa evolutia de la Mozart la Prokofiev la Schoenberg, urmand ca in cele din urma sa se indeparteze prea mult de origine si transformandu-se in ceva complet diferit (exemplu foarte clar este comparatia intre muzica clasica sau neoclasica si cea dodecafonica, care pentru multi lipseste melodicitatea, pierzandu-si ideea esentiala – de muzica).

Chiar daca sclavia din S.U.A. a fost abolita in 1865, multi dintre africanii adusi cu forta in aceasta tara straina, au continuat sa traiasca alaturi de „stapanii” lor, iar acestia din urma aveau cel putin un instrument muzical in casa – cel mai probabil un pian. „Neosclavii” avand acces in casa stapanului si auzind muzica interpretata la pian, avand o ureche muzicala nativa foarte buna (I am not a racist, you bastards! :p ) au retinut succesiunea de note I, III, V, VII (radacina, terta, cvinta, septima – intervale muzicale, reprezentand distanta dintre doua note, astfel I – V, unde radacina ar fi Mi, atunci cvinta lui, este Si). Prin faptul ca ei au folosit acordul pe septima, care le-a permis trecerea de la relativa minora la una majora (trecerea din Mi minor in Sol Major si invers, de exemplu), alaturi de chitari improvizate( acestea fiind cele mai ieftine instrumente muzicale), toti acesti factori au dus la nasterea jazz-ului si a blues-ului, urmand ca din blues sa apara rock, iar din jazz, swing. Genurile muzicale continua sa devina mai tehnice si mai diverse odata cu inventarea chitarii electrice in 1932, dar revolutia muzicala are loc in anii ’60. Dar astazi nu am putea cunoaste muzica contemporana, daca primii europeni nu ar fi auzit gamele pentatonice din China (folosite foarte des in rock si metal).

Sper ca v-a placut acest scurt articol si nu uitati sa lasati un comment si sa dati mai departe link-ul catre articol.

Va urez toate cele bune si astept din partea voastra tema pentru viitorul articol.

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Manele vs. Restul lumii muzicale

Buna dimineata, vodka taie greata! 

Draga internet, stiu ca toti ati auzit macar odata manele, dar nu stiu cat de mult v-au atras, iar acesta este motivul pentru care astazi vom diseca acest „genre” si ii vom descoperi ascunzisurile.

Spre deosebire de majoritatea articolelor de pe net, acesta nu are rolul de a aduce vreun prejudiciu manelelor sau de a le preaslavi, ci doar acela de a le diseca si mirosi maruntaiele.

Muzica moderna a aparut prima oara pe plantatiile de bumbac la inceputul secolului XX, fiind inventata de sclavii africani, odata cu descoperirea acordurilor pe septima micsorata, permitandu-le acestora trecerea la relativa minora din major (lucru ce in mod normal nu se putea pana atunci), dar acest subiect il voi dezvolta cu alta ocazie, ideea era de subliniere a radacinilor muzicii. 

Manelele isi au radacina in muzica turceasca veche, care includea instrumente precum „tanbur”, „flaut cu capat inchis”, vioara, „oud” si „doumbek” (instrumente pe care le puteti admira la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles – it’s awesome, if you are a music gear geek!), cuprinde masuri de 6/8, iar o parte din melodii sunt bazate pe game pentatonice, ce isi au originea in Asia Centrala. Rromii si-au facut aparitia in muzica turceasca, cantand prin taverne, cand Imperiul Otoman era la apogeu (mediu proprice pentru niste banuti in plus). Astfel, muzica tiganeasca/orientala a inceput sa fie asociata cu alcoolul si mancarea multa, ce ulterior va fi asemuit opulentei si mandriei de avere (valoare!). Desi, initial, dansatoarele din buric erau rezervate sultanului, acestea au fost introduse incet catre public, incepand sa fie asociate muzicii de petrecere si, ulterior, muzicii tiganesti.

Totusi, mai este nevoie de trecerea timpului pentru a se ajunge la notiunea curenta a manelelor, abia in anii ’60 a inceput sa imprumute trasaturi din muzica greceasca moderna si din cultura balcanica, care ulterior ii vor fi specifice. 

Cu totii (cel putin asa sper) realizam puerilitatea versurilor, dar nu trebuie sa uitam ca aceleasi laitmotive gasim in rap-ul din secolul XXI, anume – dusmani, femei, capacitatea sexuala uimitoare, averi ce ar complexa un pitic sau inteligenta sclipitoare precum un licurici.

Desi, multi desconsidera interpretii acestui gen muzical, uita despre instrumentisti, unii dintre ei tinzand catre statutul de „virtuoso”, un exemplu foarte bun este Mitica Chirita – interpret de manele si muzica lautareasca, chitara.

Un interpret de manele interesant (I can’t believe, I’ve said that) este Florin Salam, el abordand un fusion intre manele, reggaeton si scat (improvizatie vocala, compusa din sunete sau fragmente de cuvinte, cu rolul de a completa partea instrumentala – de ex, Al Jareau sau Scatman John).

De-alungul timpului muzica tiganeasca (usor diferita de manele), a influentat si a dat nastere unor genuri muzicale, pe care vi le recomand cu toata caldura – gipsy jazz si gipsy punk.

Sper ca aceste cuvinte sa va schimbe putin modul vostru de a privi manelele – este timpul sa incepem a ne accepta unul pe celalalt in ciuda diferentelor.

Remember to read, rate, comment and pass along!

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Charles Mingus

Ziua buna, draga internet! Astazi sunt in mod oficial in prima zi de vacanta, iar pe aceassta cale imi cer scuze pentru lipsa activitatii pe blog, dar ma revansez 🙂

Vazand cum zapada gri, acoperita de noroi si inecata in balti murdare ne inconjoara, am zis ca ar fi o idee buna sa schimbam topicul si sa va indoctrinez cu ceva frumos – Charles Mingus.

Acesta a fost un adevarat trend setter, contribuind la existenta si evolutia stilurilor avantgarde jazz si bebop, fiind compozitor si contrabasist.

Muzica lui este inspirata din gospel-ul si jazz-ul anilor ’20, refuzand sa faca compromisuri artistice. In incercarea lui de a ramane devotat creatiei muzicale, angaja multi artisti necunoscuti pe baza personalitatii lor si fixandu-le un rol bine-definit in mica sa orchestra, pe care o dirija cu dibacie si cu o atitudine vulcanica – fiind cunoscut pentru volatilitatea sa (l-a lasat pe Jimmy Knepper fara 2 dinti, acesta nemaiputand sa atinga octavele inalte la trombon).

Muzica si modul sau de a privi lucrurile din jur au fost inspirate din operele lui Duke Ellington si Charlie Parker, initial muzica lui Mingus incorpora, pe langa elemente de jazz, muzica clasica. Charles le dicta instrumentistilor din formatie sa se implice cat mai mult in improvizatie muzicala, acestia indreptandu-se ca stil inspre free jazz, oferind muzicii sentimentul de „viu”, fiecare interpretare fiind diferita fata de ultima.

Cele mai importante opere ale sale sunt albumele „Pithencanthropus Erectus” si „Mingus Ah Um”, unde a lucrat alaturi de Eric Dolphy, Dannie Richmond, Jaki Byard si multi altii.

Trivia:

– a murit la 56 de ani de scleroza laterala amiotrofica, dar pana sa moara, desi boala nu i-a mai permis sa cante la contrabas, a lucrat la ultimul proiect muzical, desi nu a reusit sa-l termine, acesta a fost continuat de Joni Mitchell si Jaco Pastorius, s.a.

– in autobiografia sa povesteste despre o aventura cu 26 de prostituate intr-o singura noapte sau despre faptul ca a fost proxenet – lucruri nedovedite pana acum(!)

– exista un documentar despre viata si cariera sa, regizat de Thomas Reichman  – „Charles Mingus: 1968”

– melodia „Fables of Faubus” este un atac fata de un primar rasist din SUA

– „Epitaph” reprezinta cea mai lunga compozitie jazz, durand 2 ore pentru a fi interpretata

– autobiografia  „Beneath the Underdog: His World as composed by Mingus” desi prezinta parti adevarate din viata sa (duuh!), e cunoscuta si pentru exagerari (cum am prezentat si mai sus, probabil era vorba doar de 25 de prostituate :p )

Ma bucur ca ne-am „revazut” dupa atat amar de vreme. Nu uitati sa lasati comment-uri si sa dati mai departe. Viitorul articol va fi ales dupa preferintele voastre!

Pana data viitoare,

The music guy,

Tiberiu