The music guy: Phillip Glass

Uite cum ne prinde sesiunea de iarna cu stomacul plin de alcool si verdeturi, dar macar putem sa ne maceram creierul putin in muzica. Astazi ne vom holba la niscai Minimalism.

Termenul de minimal sunt sigur ca nu va este strain, din moment ce de cativa ani este the latest trend in cluburile de „bon ton”. Insa, ceea ce stim noi acum, este de fapt minimalism electro cu diferite influente fie ele de trance, fie de breakbeat, etc. De fapt, prin minimalism se intelege repetarea unui motiv muzical sau a unei fraze, obtinandu-se o structura circulara usor de inteles. Acest curent a aparut in anii ’60, facand parte din muzica experimentala, dar despre aceste lucruri poate alta data, la cererea poporului.

Inapoi la Phillip Glass, acest om a oferit maselor asa-numita „art music”, cel mai probabil ati auzit compozitiile lui in filme (The Truman Show, The Hours, Dracula, s.a.). Motivul pentru care muzica lui a facut parte din soundtrack-ul mai multor filme este caracterul repetitiv, dar si experienta lui in privinta teatrului experimental, melodiile putand fi folosite pe parti mai lungi de film, reusind sa pastreze aceeasi atmosfera.

Inca de mic a fost expus unei cantitati industriale de muzica, atat „clasica”, cat si muzica moderna, dar ce l-a influentat cel mai puternic a fost vizita la Paris, unde a fost imbibat cu filmele lui Jean Cocteau si aerul boem francez. Un alt factor important in modelarea lui ca muzician au fost studiile aprofundate asupra lucrarilor lui Mozart si Bach, alaturi de profesoara sa Nadia Boulanger.

Desi muzica lui este considerata minimalista, el o  apreciaza ca fiind „muzica repetitiva”, acest aspect devenind clar odata cu introducerea structurilor din ce in ce mai complexe si pline de emotie, cu influente din muzica indiana. Gradul de complexitate al compozitiilor sale a culminat cu „Muzica in 12 parti”, un spectacol de 4 ore, spectacol cu rolul de a sparge tiparele minimalismului si modernismului, dar si tiparele in care se incadrase P.Glass –  noile lucrari nu au fost primite bine de critici!

In avida dorinta de a se reinventa, a adus pe lume opera „Einstein pe plaja” – provocand ascultatorul la un amalgam de imagini metaforice in legatura cu Albert Einstein de la om la punct de referinta in fizica cuantica, de la cea mai cunoscuta ecuatie la holocaust nuclear. Insa, nu doar Einstein a fost personaj central in lucrarile sale, in Satyagraha ii evoca pe Mahatma Gandhi si Martin Luther King Jr. 

Glass considera ca cea mai importanta lucrarea a sa este „Akhenaton” pentru ca aici s-a jucat cu politonalitate si acordurile triatonale (acorduri formate din 3 note, urmand progresia de Radacina, Terta si Cvinta – de ex.: Do – Fa – Sol). Dar odata cu trecerea timpului, a inceput a se intoarce la structuri mai aerisite si simple, tinzand inspre Neobaroc si Neoclasicism – in opera sa „Asteptand barbarii” si in concertul solo pentru violoncel „Cantece si poezii pentru violoncel solo”.

Trivia:

– a compus soundtrack-uri pentru: „The Hours”, „Dracula”, „The thin blue line”, „Koyaanisqatsi”, „Cassandra’s Dream”, „The Illusionist” si alte cateva filme

– piesa „Pruit Igoe” apare in jocul „Grand Theft Auto IV” 

– sa ne bucuram ca suntem contemporani cu el 😀 , momentan traieste in Nova Scotia

– a compus alaturi de Aphex Twin, David Bowie, Mick Jagger, Leonard Cohen, Brian Eno si multi altii

– a lucrat ca taximetrist si instalator

– l-a intalnit pe cel de-al 14-lea Dalai Lama (funky or what!?)

– opera „Akhenaton” are versurile in limba Aramaica si Egipteana Veche

Sa speram ca il vom avea alaturi de noi multa vreme de acum incolo, pentru a ne gadila acolo unde ne place noua cel mai mult (va puteti gandi si la prostii). Pana data viitoare, astept comment-uri din partea fiecarei persoane care citeste aceste randuri (gotcha!) fie despre articol, fie despre ce sa fie articolul urmator.

Va urez o seara cat mai … „imbracata ca un ou” (look it up).

The music guy, 

Tiberiu

The King called Stephen.

La ce va ganditi cand auziti de Stephen King ? Horror, teama, urlete, monstri? Ei bine, nu sunt un fan al stilului horror, I mean, sigur, I’ve watched the movies, dar as alege oricand o comedie dintr-o lista de filme usurele. Cu toate astea, sunt un fan Stephen King, fapt ce poate fi confirmat de oricine a vorbit vreodata cu mine. Si voi incerca sa va schimb catusi de putin conceptia fata de UNELE opere ale maestrului sentimentelor umane.

Cand iei in mana o carte de S. King, iti sare in ochi un stil unic, inconfundabil, de a aranja paragrafele. Sigur, per total, nu e la fel de impresionant ca Ma Numesc Rosu a lui Pamuk (miros un viitor post legat si de acel text), carte ce trebuie citita „in zig-zag”, insa textele sale sunt dispuse in asa fel, incat sa te impresioneze nu doar estetic, ci si sentimental. Rasturnarile de situatie, ipotezele date peste cap, toate te fac sa strigi „WOOWW!!”…

Il dau pe autorul cu numele Rege de multe ori ca exemplu, nu doar prin personajele sale, ci si prin persoana sa, mai ales din cauza acestei intamplari… Primul lui manuscris se numeste Carrie, redactat prin 1974, o carte despre o adolescenta ce poseda o… posedare :))… Sunt descrise numeroase aspecte psihologice ale adolescentilor si reactii incredibil de plauzibile pentru stari de criza majore. Manuscrisul a fost refuzat de atat de multe edituri, incat autorul a facut o criza de nervi, fiind la un pas de a-i da foc. A fost insa oprit de sotia lui, care l-a implorat sa il mai trimita la inca o editura, and he did. Si a iesit un best seller, si ulterior, a ajuns unul din cei mai cunoscuti scriitori contemporani noua. Morala? Daca cei de la Luna Amara imi permit sa ii citez, „Don’t let you dreams fall asleep!” [mai multe despre asta, din nou, intr-un post viitor pe aceasta tema, sunt multe de spus].

Urmatoarea carte publicata se numeste Salem’s Lot , o carte avand tema principala legata de prezenta vampirilor. O recomand oricarui fan Twilight, intru a isi schimba parerile legate de carti bune cu vampiri *cough-cough* :-” … Si, nu, vampirii nu au fost creati drept nistre monstri, Nosferatu, etc… Pentru cei interesati, dati click aici , si vedeti mai ales paragraful 7, legat de Freud. Citesc aceasta carte as we speak (m-am hotarat sa citesc cartile lui King in ordine cronologica, iar aceasta nu a fost tradusa pana de curand, si m-am intors asupra ei).
A treia carte scoasa la tipar ce ii poarta amprenta… The Shining . Incredibil de renumita datorita ecranizarii cu Jack Nicholson a lui Stanley Kubrick, The Shining te izbeste cu totul. Simti compasiune, atasament, teama, tremuri, injuri, te trece printr-o gama de sentimente, cum King nu a mai reusit sa faca decat in The Green Mile , o OPERA DE ARTA. Recomand intai citita cartea (la Shining ma refer), inaintea vizualizarii filmului, intrucat filmul prezinta niste discrepante enorme fata de carte; un artist precum Kubrick nu poate lansa o opera fara sa isi puna amprenta cat de mult posibil. La fel ca autorul textului, declar cu mana pe inima, ca nu mi-a placut filmul… Poate mi-ar fi placut daca il vedeam inainte sa citesc cartea…

The Dead Zone, a.k.a. Zona Moarta, numarul 4 intre ale lui. Un stil diferit, o tentativa revolutionara. Este cartea ce incepe seria Castle Rock, un orasel fictiv din statul Maine (statul natal al autorului, nu am citit nicio carte a lui care sa nu faca o referire importanta la aceasta zona). Este vorba de John Smith, un tanar profesor de engleza, ce sufera un accident ce il baga intr-o coma… pentru vreo 5 ani… Se trezeste cu puteri telechinetice; sunt prezentate enorm de mult referiri psihologice, politice, sentimentale, politiste etc… NU ESTE O CARTE HORROR! Este un thriller psihologic politist de inalta calitate! Urmeaza mai multe planuri, din perspectivele mai multor personaje si situatii.

Dar, totusi, e om. And he sold out. A realizat ca cea mai mare cerere o au povestile horror cu tipete, racnete si monstri, si a cedat. Insa, ca orice scriitor bun, nu se poate multumi doar cu o astfel de imagine, dar era una de care avea nevoie. Drept urmare, pentru a nu si-o risca, a inceput sa scrie niste carti intr-un cu totul alt stil, mai realist, mai misterios, sub un pseudonim fictiv, Richard Bachman. Pe scurt, a inventat un scriitor. Ba mai mult, i-a facut si o biografie, ba chiar si o „poza”! L-a si omorat prin 1998! A recunoscut 2 ani mai tarziu ca, de fapt, el este Richard Bachman, dorind sa vada daca ar avea succes abordand un alt stil. And he did. Va recomand cartile sub semnatura Bachman. Si bineinteles, thrillerele psihologice impresionante.

Acum, este profesor de engleza la Universitatea din Maine. Aproape toate cartile sale au fost ecranizate. Permite studentilor de la facultatile de regie sa ii ecranizeze cartile, pentru o suma simbolica de un dolar. Are un venit de circa 40 000 000$, si nu are telefon mobil :).

Dinu