Am uitat sa fac recomandari pentru artistii prezentati de mine in acest blog. Astfel:
– Rachmaninoff:
Preludiu Op.32 Nr. 10 – it will make your heart cry!
Preludiu Op. 33 Nr. 5 – sweet cocaine on a stick, that’s fast!
– Alkan:
Festinul lui Esop – neoclasicism
Etude Op. 35 Nr. 1
– Prokofiev:
Etude Op.2 Nr.1 – Pure freakin’ genius!
Sonata nr. 7
Daca vreti sa ascultati mai multe compoziti de-ale lor, dati un comment.
This is the music guy,
Tiberiu
Eh, uite ca am ajuns la unul dintre primii compozitori rusi de care m-am indragostit. Totusi este o problema – daca vrei sa-i intelegi muzica, trebuie sa fii un pic scrantit, dar din fericire eu posed aceasta calitate.
Prokofiev a activat ca pianist, compozitor si dirijor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX.
Prima piesa compusa fost la varsta de 5 ani, dar avea un lucru deosebit, pentru ca lui Prokofiev ii era frica de tastele negre ale pianului, melodia, desi compusa in Fa Major Lidian, in loc sa aiba Si b avea Si natural (for the music geeks :D). De la varsta de 11 ani, a inceput sa ia lectii de pian de la Reinhold Gliere timp de 1 an intreg, insa desi Serghei il aprecia pe Gliere pentru calitatile sale academice, i-a reprosat faptul ca l-a invatat o muzica neinteresanta si teapana. Motiv pentru care a trebuit sa se dezvete de cele deprinse de-a lungul unui an intreg si a inceput sa compuna melodii cu multe disonante, semnaturi de timp variate si ciudate, creandu-si propriul stil.
Intotdeauna a fost privit ca un excentric si un rebel pentru muzica moderna, pe care o flutura in fata conservatorilor cu nonsalanta. Muzica sa avand numeroase aspecte moderniste si ermetice, a cauzat multe scandaluri, continand in principal structuri disonante si cromatice (n.r. – succesiunea notelor din semiton in semiton: Fa-Fa#-Sol-Sol#). De altminteri, la un concert de-al sau, sala s-a golit dupa primele 2 piese, spectatorii plangandu-se de „muzica futurista – oricine poate crea asa ceva”.
Prima compozitie pentru balet, numita „Chout”, a avut un succes rasunator, fiind foarte apreciata de Jean Cocteau, Igor Stravinsky si Maurice Ravel, ultimul spunand ca „aceasta este singura compozitie modernista pe care o pot asculta cu placere”.
Pentru ca se simtea limitat in Rusia si era de parerea ca oamenii nu pot intelege cu adevarat muzica experimentala, s-a hotarat sa plece in America. Ajuns in San Francisco, a avut parte de un succes rasunator ca pianist si compozitor, dar dupa fiasco-ul legat de opera „Iubirea pentru Trei Portocale” si lipsa banilor, s-a simtit nevoit sa plece la Paris, nevrand sa se intoarca cu esecul deasupra capului inapoi in Rusia. Stabilit in Franta, oamenii l-au primit cu bratele deschise, iar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si apetitul spectatorilor pentru muzica modernista, trecand pragul neoclasicismului.
Succesul sau a fost intr-atat de mare, incat s-a reintors in America si a inceput un turneu, dar dupa atata vreme, dorul de casa il apasa din ce in ce mai mult, astfel s-a reintors in Rusia, unde alaturi de Serghei Eisenstein, a compus muzica pentru filmul „Alexander Nevsky” (epic win!)
Fiind reintors in tara natala, i-a fost ceruta compunerea unor piese pentru slavirea lui Stalin, piese cunoscute sub numele de „Sonatele razboiului”. Acestea au fost interpretate atat de el, cat si de Svatioslav Richter si Emil Gilels in jurul anului 1943 (n.r. – pentru continuare vezi sectiunea Trivia din articol). Datorita regimului asupritor, multe dintre operele sale au fost cenzurate, iar directorii de teatre si opere i-au refuzat ofertele, temandu-se de posibilele consecinte.
Prokofiev a murit la varsta de 61 de ani, in aceeasi zi cu Iosif Stalin.
Acesta a ramas unul dintre cei mai mari compozitori si pianisti ai secolului XX, compozitiile sale fiind interpretate mai des decat oricare alt compozitor din ultimul secol.
Trivia:
– pentru ca moartea lui Prokofiev a survenit in aceeasi zi cu cea a lui Stalin, la inmormantarea sa au fost folosite flori de hartie, toate florile naturale fiind rezervate pentru inmormantarea dictatorului; de asemenea, corpul neinsufletist al artistului nu a putut fi dus la cimitir, datorita marii de oamenii ce impanzeau strazile, jelind moartea lui Stalin
– desi Sonata Nr. 7 a primit Premiul Stalin Gradul 2 si Sonata Nr. 8 a primit Premiul Stalin Gradul 1, aceste „Sonate ale razboiului” erau indreptate impotriva regimului stalinist (ironic, nu?)
– ultima interpretare publica a artistului a fost Simfonia a Saptea in 1952, dar muzica din spatele acestei opere fusese scrisa pentru o emisiune de copii
– tema principala din „Romeo si Julieta” se regaseste in melodia „Only Ash Remains” a formatiei de technical death metal Necrophagist (de la minutul 3:38) http://www.youtube.com/watch?v=1DND8S_CF_g
Va multumesc pentru ca ati fost atenti. Pana pe data aviatoare,
I am the music guy,
Tiberiu
Blogul Generozitatii Culturale 