The music guy: Originea muzicii moderne

Cum data trecuta discutam despre manouche si manele, despre ce inseamna ele si relatia noastra de tip love/hate alaturi de melomanii plini de la melanina, m-am hotarat ca ar fi cazul sa-mi urnesc rectul si sa scriu despre muzichia contemporana si aparitia ei. 

Muzica are o istorie foarte lunga (news flash!), primele semne clare ale muzicii cu instrumente melodioase vin din Neolitic, odata cu descoperirea flautului Divje Babe, facut din femurul unui pui de urs si prezinta o gama diatonica (cel putin asa crede o parte din doctrina „arheologiei muzicologice”). Insa cel mai probabil, primul instrument folosit a fost vocea, ea fiind urmata de diferite instrumente de percutie – bucati de lemn, cranii si, mai tarziu, piei de animal intinse peste o cutie de rezonanta.

Odata cu trecerea timpului creste si complexitatea strucuturala a instrumentelor muzicale, ducand la aparitia harpei si perfectionarea flautului, dar a fost nevoie de trecerea unei perioade foarte mari de timp pana teoria muzicala sa semene cu ce cunoastem noi astazi. 

Muzica, precum orice alta forma de exprimare artistica, initial abordeaza o forma sau tematica simplista – structuri simple, liniare, repetitive-, dar cu timpul incepe sa se complice, astfel putem observa evolutia de la Mozart la Prokofiev la Schoenberg, urmand ca in cele din urma sa se indeparteze prea mult de origine si transformandu-se in ceva complet diferit (exemplu foarte clar este comparatia intre muzica clasica sau neoclasica si cea dodecafonica, care pentru multi lipseste melodicitatea, pierzandu-si ideea esentiala – de muzica).

Chiar daca sclavia din S.U.A. a fost abolita in 1865, multi dintre africanii adusi cu forta in aceasta tara straina, au continuat sa traiasca alaturi de „stapanii” lor, iar acestia din urma aveau cel putin un instrument muzical in casa – cel mai probabil un pian. „Neosclavii” avand acces in casa stapanului si auzind muzica interpretata la pian, avand o ureche muzicala nativa foarte buna (I am not a racist, you bastards! :p ) au retinut succesiunea de note I, III, V, VII (radacina, terta, cvinta, septima – intervale muzicale, reprezentand distanta dintre doua note, astfel I – V, unde radacina ar fi Mi, atunci cvinta lui, este Si). Prin faptul ca ei au folosit acordul pe septima, care le-a permis trecerea de la relativa minora la una majora (trecerea din Mi minor in Sol Major si invers, de exemplu), alaturi de chitari improvizate( acestea fiind cele mai ieftine instrumente muzicale), toti acesti factori au dus la nasterea jazz-ului si a blues-ului, urmand ca din blues sa apara rock, iar din jazz, swing. Genurile muzicale continua sa devina mai tehnice si mai diverse odata cu inventarea chitarii electrice in 1932, dar revolutia muzicala are loc in anii ’60. Dar astazi nu am putea cunoaste muzica contemporana, daca primii europeni nu ar fi auzit gamele pentatonice din China (folosite foarte des in rock si metal).

Sper ca v-a placut acest scurt articol si nu uitati sa lasati un comment si sa dati mai departe link-ul catre articol.

Va urez toate cele bune si astept din partea voastra tema pentru viitorul articol.

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Manele vs. Restul lumii muzicale

Buna dimineata, vodka taie greata! 

Draga internet, stiu ca toti ati auzit macar odata manele, dar nu stiu cat de mult v-au atras, iar acesta este motivul pentru care astazi vom diseca acest „genre” si ii vom descoperi ascunzisurile.

Spre deosebire de majoritatea articolelor de pe net, acesta nu are rolul de a aduce vreun prejudiciu manelelor sau de a le preaslavi, ci doar acela de a le diseca si mirosi maruntaiele.

Muzica moderna a aparut prima oara pe plantatiile de bumbac la inceputul secolului XX, fiind inventata de sclavii africani, odata cu descoperirea acordurilor pe septima micsorata, permitandu-le acestora trecerea la relativa minora din major (lucru ce in mod normal nu se putea pana atunci), dar acest subiect il voi dezvolta cu alta ocazie, ideea era de subliniere a radacinilor muzicii. 

Manelele isi au radacina in muzica turceasca veche, care includea instrumente precum „tanbur”, „flaut cu capat inchis”, vioara, „oud” si „doumbek” (instrumente pe care le puteti admira la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles – it’s awesome, if you are a music gear geek!), cuprinde masuri de 6/8, iar o parte din melodii sunt bazate pe game pentatonice, ce isi au originea in Asia Centrala. Rromii si-au facut aparitia in muzica turceasca, cantand prin taverne, cand Imperiul Otoman era la apogeu (mediu proprice pentru niste banuti in plus). Astfel, muzica tiganeasca/orientala a inceput sa fie asociata cu alcoolul si mancarea multa, ce ulterior va fi asemuit opulentei si mandriei de avere (valoare!). Desi, initial, dansatoarele din buric erau rezervate sultanului, acestea au fost introduse incet catre public, incepand sa fie asociate muzicii de petrecere si, ulterior, muzicii tiganesti.

Totusi, mai este nevoie de trecerea timpului pentru a se ajunge la notiunea curenta a manelelor, abia in anii ’60 a inceput sa imprumute trasaturi din muzica greceasca moderna si din cultura balcanica, care ulterior ii vor fi specifice. 

Cu totii (cel putin asa sper) realizam puerilitatea versurilor, dar nu trebuie sa uitam ca aceleasi laitmotive gasim in rap-ul din secolul XXI, anume – dusmani, femei, capacitatea sexuala uimitoare, averi ce ar complexa un pitic sau inteligenta sclipitoare precum un licurici.

Desi, multi desconsidera interpretii acestui gen muzical, uita despre instrumentisti, unii dintre ei tinzand catre statutul de „virtuoso”, un exemplu foarte bun este Mitica Chirita – interpret de manele si muzica lautareasca, chitara.

Un interpret de manele interesant (I can’t believe, I’ve said that) este Florin Salam, el abordand un fusion intre manele, reggaeton si scat (improvizatie vocala, compusa din sunete sau fragmente de cuvinte, cu rolul de a completa partea instrumentala – de ex, Al Jareau sau Scatman John).

De-alungul timpului muzica tiganeasca (usor diferita de manele), a influentat si a dat nastere unor genuri muzicale, pe care vi le recomand cu toata caldura – gipsy jazz si gipsy punk.

Sper ca aceste cuvinte sa va schimbe putin modul vostru de a privi manelele – este timpul sa incepem a ne accepta unul pe celalalt in ciuda diferentelor.

Remember to read, rate, comment and pass along!

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Charles Mingus

Ziua buna, draga internet! Astazi sunt in mod oficial in prima zi de vacanta, iar pe aceassta cale imi cer scuze pentru lipsa activitatii pe blog, dar ma revansez 🙂

Vazand cum zapada gri, acoperita de noroi si inecata in balti murdare ne inconjoara, am zis ca ar fi o idee buna sa schimbam topicul si sa va indoctrinez cu ceva frumos – Charles Mingus.

Acesta a fost un adevarat trend setter, contribuind la existenta si evolutia stilurilor avantgarde jazz si bebop, fiind compozitor si contrabasist.

Muzica lui este inspirata din gospel-ul si jazz-ul anilor ’20, refuzand sa faca compromisuri artistice. In incercarea lui de a ramane devotat creatiei muzicale, angaja multi artisti necunoscuti pe baza personalitatii lor si fixandu-le un rol bine-definit in mica sa orchestra, pe care o dirija cu dibacie si cu o atitudine vulcanica – fiind cunoscut pentru volatilitatea sa (l-a lasat pe Jimmy Knepper fara 2 dinti, acesta nemaiputand sa atinga octavele inalte la trombon).

Muzica si modul sau de a privi lucrurile din jur au fost inspirate din operele lui Duke Ellington si Charlie Parker, initial muzica lui Mingus incorpora, pe langa elemente de jazz, muzica clasica. Charles le dicta instrumentistilor din formatie sa se implice cat mai mult in improvizatie muzicala, acestia indreptandu-se ca stil inspre free jazz, oferind muzicii sentimentul de „viu”, fiecare interpretare fiind diferita fata de ultima.

Cele mai importante opere ale sale sunt albumele „Pithencanthropus Erectus” si „Mingus Ah Um”, unde a lucrat alaturi de Eric Dolphy, Dannie Richmond, Jaki Byard si multi altii.

Trivia:

– a murit la 56 de ani de scleroza laterala amiotrofica, dar pana sa moara, desi boala nu i-a mai permis sa cante la contrabas, a lucrat la ultimul proiect muzical, desi nu a reusit sa-l termine, acesta a fost continuat de Joni Mitchell si Jaco Pastorius, s.a.

– in autobiografia sa povesteste despre o aventura cu 26 de prostituate intr-o singura noapte sau despre faptul ca a fost proxenet – lucruri nedovedite pana acum(!)

– exista un documentar despre viata si cariera sa, regizat de Thomas Reichman  – „Charles Mingus: 1968”

– melodia „Fables of Faubus” este un atac fata de un primar rasist din SUA

– „Epitaph” reprezinta cea mai lunga compozitie jazz, durand 2 ore pentru a fi interpretata

– autobiografia  „Beneath the Underdog: His World as composed by Mingus” desi prezinta parti adevarate din viata sa (duuh!), e cunoscuta si pentru exagerari (cum am prezentat si mai sus, probabil era vorba doar de 25 de prostituate :p )

Ma bucur ca ne-am „revazut” dupa atat amar de vreme. Nu uitati sa lasati comment-uri si sa dati mai departe. Viitorul articol va fi ales dupa preferintele voastre!

Pana data viitoare,

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Phillip Glass

Uite cum ne prinde sesiunea de iarna cu stomacul plin de alcool si verdeturi, dar macar putem sa ne maceram creierul putin in muzica. Astazi ne vom holba la niscai Minimalism.

Termenul de minimal sunt sigur ca nu va este strain, din moment ce de cativa ani este the latest trend in cluburile de „bon ton”. Insa, ceea ce stim noi acum, este de fapt minimalism electro cu diferite influente fie ele de trance, fie de breakbeat, etc. De fapt, prin minimalism se intelege repetarea unui motiv muzical sau a unei fraze, obtinandu-se o structura circulara usor de inteles. Acest curent a aparut in anii ’60, facand parte din muzica experimentala, dar despre aceste lucruri poate alta data, la cererea poporului.

Inapoi la Phillip Glass, acest om a oferit maselor asa-numita „art music”, cel mai probabil ati auzit compozitiile lui in filme (The Truman Show, The Hours, Dracula, s.a.). Motivul pentru care muzica lui a facut parte din soundtrack-ul mai multor filme este caracterul repetitiv, dar si experienta lui in privinta teatrului experimental, melodiile putand fi folosite pe parti mai lungi de film, reusind sa pastreze aceeasi atmosfera.

Inca de mic a fost expus unei cantitati industriale de muzica, atat „clasica”, cat si muzica moderna, dar ce l-a influentat cel mai puternic a fost vizita la Paris, unde a fost imbibat cu filmele lui Jean Cocteau si aerul boem francez. Un alt factor important in modelarea lui ca muzician au fost studiile aprofundate asupra lucrarilor lui Mozart si Bach, alaturi de profesoara sa Nadia Boulanger.

Desi muzica lui este considerata minimalista, el o  apreciaza ca fiind „muzica repetitiva”, acest aspect devenind clar odata cu introducerea structurilor din ce in ce mai complexe si pline de emotie, cu influente din muzica indiana. Gradul de complexitate al compozitiilor sale a culminat cu „Muzica in 12 parti”, un spectacol de 4 ore, spectacol cu rolul de a sparge tiparele minimalismului si modernismului, dar si tiparele in care se incadrase P.Glass –  noile lucrari nu au fost primite bine de critici!

In avida dorinta de a se reinventa, a adus pe lume opera „Einstein pe plaja” – provocand ascultatorul la un amalgam de imagini metaforice in legatura cu Albert Einstein de la om la punct de referinta in fizica cuantica, de la cea mai cunoscuta ecuatie la holocaust nuclear. Insa, nu doar Einstein a fost personaj central in lucrarile sale, in Satyagraha ii evoca pe Mahatma Gandhi si Martin Luther King Jr. 

Glass considera ca cea mai importanta lucrarea a sa este „Akhenaton” pentru ca aici s-a jucat cu politonalitate si acordurile triatonale (acorduri formate din 3 note, urmand progresia de Radacina, Terta si Cvinta – de ex.: Do – Fa – Sol). Dar odata cu trecerea timpului, a inceput a se intoarce la structuri mai aerisite si simple, tinzand inspre Neobaroc si Neoclasicism – in opera sa „Asteptand barbarii” si in concertul solo pentru violoncel „Cantece si poezii pentru violoncel solo”.

Trivia:

– a compus soundtrack-uri pentru: „The Hours”, „Dracula”, „The thin blue line”, „Koyaanisqatsi”, „Cassandra’s Dream”, „The Illusionist” si alte cateva filme

– piesa „Pruit Igoe” apare in jocul „Grand Theft Auto IV” 

– sa ne bucuram ca suntem contemporani cu el 😀 , momentan traieste in Nova Scotia

– a compus alaturi de Aphex Twin, David Bowie, Mick Jagger, Leonard Cohen, Brian Eno si multi altii

– a lucrat ca taximetrist si instalator

– l-a intalnit pe cel de-al 14-lea Dalai Lama (funky or what!?)

– opera „Akhenaton” are versurile in limba Aramaica si Egipteana Veche

Sa speram ca il vom avea alaturi de noi multa vreme de acum incolo, pentru a ne gadila acolo unde ne place noua cel mai mult (va puteti gandi si la prostii). Pana data viitoare, astept comment-uri din partea fiecarei persoane care citeste aceste randuri (gotcha!) fie despre articol, fie despre ce sa fie articolul urmator.

Va urez o seara cat mai … „imbracata ca un ou” (look it up).

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Yann si Gheorghe numarau o oaie…

Pentru ca mi s-a cerut, atunci va voi da… recenzia concertului din toamna 2009 a lui Yann Tiersen din perspectiva subsemnatului. Aceasta recenzie este deja de ceva vreme pe blogul KinEthics, dar am zis ca ar fi bine sa sada aici alaturi de celelalte articole.

”

Dupa mult, mult timp, pe plaiurile mioritice a pus (din nou) piciorul unul dintre muzicienii mei preferati, Yann Tiersen. Am fost atat de bucuros cand am vazut ca va tine un concert in draga noastra urbe.In mod evident, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi iau bilet.

Ieri seara am fost la concert and it was…. ok. Nu a fost prost, nu a fost bun, a fost doar ok.

Sincer sunt dezamagit, din mai multe motive, sonorizare oribila (sunet asemanator tipatului unor elani obligati sa manance sticla pisata, cat timp cineva ii arde cu fierul incins!), playlist destul de monoton, contactul cu publicul a fost aproape inexistent si multe greseli ale interpretilor.

Nu ma intelegeti gresit, eu il apreciez pe Yann Tiersen foarte mult, dar stilul abordat aseara, un indie/experimental/new wave amestecat cu synth/electronica, m-a lasat rece. Din tot playlist-ul de aseara, cateva melodii au iesit in fata, Sur le fil (cu cateva greseli :p ), Le rade si un nou aranjament pentru Comptine d’un autre ete: L’apres midi.

Ca sa intelegeti ca nu sunt singurul cu aceste ganduri, in timpul concertului oamenii tot plecau. Mare pacat, sincer speram sa raman paf!

In ciuda acestui mic fiasco, voi continua sa-i ascult muzica, pentru ca merita. ”

Mai jos va las cateva din piesele lui Tiersen, pe care le ador.

Pentru astazi atat va las, dar maine-poimaine vin cu un nou articol.

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Claude Debussy

Cat timp stam cu sarmalele in stomac, rugandu-ne pentru o digestie cat mai usoara, va ofer pe tava, ornata cu vasc, compozitorul care a ajutat la trecerea muzicii din Romantism la Simbolism, astfel incepand muzica Modernista.

La varsta de 10 ani a fost admis in Conservatorul de la Paris, unde a studiat pian si orga timp de 11 ani. Precum si ceilalti compozitori prezentati de mine pana acum, a preferat folosirea disonantelor si a intervalelor neobisnuite fata de tehnicile rigide de compozitie, lucru ce l-a ajutat sa castige pentru piesa „L’enfant prodigue” premiul Le Prix de Rome si bursa de 4 ani la Casa Di Medici, unde si-a continuat studiile muzicale.

In ciuda aclamarilor pentru talentul sau iesit din comun, multi critici nu au fost de acord cu stilul abordat, considerandu-l neobisnuit si neplacut urechii – silly men, history showed them! In muzica lui Debussy se simt puternice influente din partea lui Franz Liszt, Richard Wagner si Jules Massenet, insa el nu a gasit inspiratie doar in alti muzicieni, ci si in literatura – Baudelaire si Verlaine.

Trivia:

– probabil cea mai cunoscuta melodie de-ale lui (asa e corect… stiu ca suna cretin, dar na, asa ne dicteaza D.O.O.M. 2) este Claire de Lune, iar arpegiul „tematic” se gaseste in melodia Angelica a formatiei de trip-hop Lamb, formatie pe care v-o recomand

– a murit de cancer rectal (nasty way to go), dar pentru ca acest eveniment nefericit a avut loc in timpul Primului Razboi Mondial, nu a avut la inmormantare parte de toate cutumule religioase aferente

– multi l-au catalogat ca apartinand curentului Impresionist, lucru cu care nu era deloc de acord, numindu-i „idioti” pe acei ce-l incadrau in acest curent

– conform unor doctrine izolate, se considera ca piesele sale urmaresc structuri matematice, cum ar fi sirul lui Fibonacci ( „Dialogue du vent et la mer” )

– desi a fost contemporan cu Tchaikovsky si a avut relatii amicale cu acesta, muzica sa nu l-a influentat pe tanarul Debussy

– muzica lui a influentat foarte multi compozitori precum Phillip Glass, Bela Bartok si Igor Stravinsky, dar si mari jazzmeni ca Duke Ellighton, Thelonious Monk si Bill Evans

Piesa de mai sus este un exemplu clar al influentelor moderniste cu puternice disonante si acorduri bitonale.

Sper ca v-a placut aceasta aducere aminte a unui mare compozitor si daca aveti cereri pentru alti compozitori sau genuri muzicale, va rog sa lasati impresii fie pe mail, fie la comment box.

Acestea fiind spuse, va las cu zgomotul strazii in urechi, muzica in suflet si vin fiert pe pantaloni.

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Alexander Nikolayevich Scriabin

Cat timp scriu acest articol, ma gandesc cu frica la sesiunea ce urmeaza si toate tratatele de Drept, pe care trebuie sa le studiez, singurul lucru ce ma incalzeste fiind proaspat asezata zapada si muzica gratuita (this is illegal, don’t try this at home!).

Ca tot veni vorba de muzica gratuita, pe uimitorul „iutub” aveti posibilitatea de a asculta un mare compozitor si pianist – Alexander Scriabin. El a fost adanc inspirat de catre Chopin, stilul muzical abordat situandu-se intre noul inventat Simbolism Rus si Serialism. Datorita dorintei sale de a reinventa muzica si a nu se supune tiparelor zdrobitoare, integrand compozitii atonale si melodii disonante, muzica sa i-a inspirat pe Serghei Prokofiev (v. articolul anterior) si Igor Stravinsky (poate intr-un viitor articol – lasati un comment).

A studiat pianul de la o varsta frageda, sub tutela lui Nikolai Zverev, continuandu-si studiile muzicale la Conservatorul din Moscova.

Majoritatea compozitiilor sale sunt facute pentru pian, primele aducand aminte de Chopin(v. articol anterior) si Liszt. Spre deosebire de majoritatea compozitorilor, stilul sau a evoluat foarte repede, ducand inspre creatii originale pline de atonalitate, armonii neobisnuite, ba chiar ultimele piese scrise nu au semnatura de timp. 

Din pacate, nevoia de a cumpara cadouri de Craciun pentru cei dragi, scurteaza timpul necesar pentru scrierea acestui articol, motiv pentru care lungimea articolului lasa de dorit. Insa, nu va voi dezamagi, mai jos veti gasi trivia si multe melodii.

Trivia:

– se zvoneste ca Scriabin ar fi suferit de sinestezie (boala neurologica ce ii permite „a vedea” sunetele), motiv pentru care a inventat o claviatura colorata, fiecare culoare fiind asociata unei note

– cand era mic construia piane, daruindu-le celor veniti in vizita la matusa sa cu care a petrecut o mare parte din viata sa scurta

– operele sale au fost marcate de catre scrierile lui Frederich Nietzsche

– a fost prieten cu Serghei Rachmaninoff

– a murit in din cauza septicemiei, dupa ce s-a taiat in timpul barbieritului

– desi a fost un pianist foarte bun, mainile sale minuscule abia ii permiteau sa atinga o nona (interval de 9 tonuri intre 2 note, de ex: La – Si)

Dupa ce v-am spus toate acestea, va urez  un Craciun fericit si un guvern stabil (desi nu prea se poate in tara noastra mult-prea-mirobolanta)

Tzuss,

The music guy

The music guy: Frederic Francois Chopin

Ziua buna, dragii mei! Mi-am permis sa-mi iau o mica pauza, dar acum vin cu un nou compozitor pentru voi, Frederic Francois Chopin. Daca pana acum v-am imbuibat capul cu Rachmaninoff sau Prokofiev, cred ca este cazul sa va spun de una din sursele lor de inspiratie, acest revolutionar al rubato-ului si al disonantelor.

Precum ceilalti compozitori pe care i-am prezentat deja, Chopin inca de la varsta de 7 ani a reusit sa-si depaseasca profesorul si a compus doua Polonaise, una in Sol minor si cealalta in Si b Major. Structura acestor opere era atat de complexa, incat erau comparabile cu cele ale lui Michal Oginski (poate vorbim despre el alta data).

Faima sa a crescut atat de mult si atat de repede, incat la varsta de 11 ani a tinut un concert in fata tarului Alexandru I, acesta fiind prezent in Polonia la vremea respectiva pentru a deschide sesiunea Sejm-ului.

Un moment marcant in viata sa, a fost calatoria catre Szafarnia, unde a intrat in contact pentru prima oara cu muzica populara poloneza, muzica ce-i va influenta viitoarele opere. Dar acest lucru nu se compara cu intalnirea lui cu Iosif Elsner la Conservatorul din Varsovia, profesor care in loc sa-i schimbe viziunea artistica, obligandu-l sa respecte regulile muzicale rigide, a preferat doar sa-i predea teoria muzicala si compozitie, atat cat era necesar pentru a nu-l influenta negativ ori a-l limita.

Ce il face atat de special si diferit fata de alti compozitori este gradul de intimitate pe care il ofera operelor, imbiband senzualitatea propriilor trairi in muzica sa. Presupun ca acesta este motivul pentru care nu a dat un nume propriu niciunei opere, preferand sa le diferentieze dupa gen muzical si numar (de ex: Prelude in Mi minor Op. 28 Nr. 4).

Momentul in care a inceput Revolutia din Varsovia, i-a fost dat sa vada Polonia asa cum este ea cu adevarat (nu, nu gri!) si sa inteleaga sensul luptei interne a oamenilor si a sacrificiului, dar toate aceste lucruri s-au prabusit peste el cand a aflat ca Revolutia a esuat. Fiind impulsionat aceste tragice evenimente, a compus Scherzo in Si minor Op. 20 si Etude Revolutionar in Do minor Op. 10, Nr. 12, alaturi de o gramada de … injuraturi in poloneza in jurnalul personal, care a fost descoperit dupa moartea lui.

De alungul vietii, Chopin a tinut foarte putine concerte, un motiv fiind starea precara de sanatate, si totusi faima sa a strabatut toata lumea, dovada a puterii sale compozitionale si a impactului emotional al pieselor asupra oamenilor. 

Sanatatea si viata lui au fost bantuite de tuberculoza, de atingerea ei nescapand nici tatal sau, nici sora si, in curand, nici el. A fost o boala ce l-a apasat multa vreme, urmele ei putand fi vazute in portretul facut in 1829 de Ambrozy Mieroszewski, aparand in desen palid si slabit.

A murit in Octombrie 1849.

Trivia:

– a fost contemporan cu Ludwig van Beethoven, Franz Liszt si Charles Alkan

– tehnicile cele mai des intalnite in operele sale sunt rubato-ul (schimbarea de tempo, chiar daca ea nu apare scrisa in partitura, la dorinta interpretului pentru o mai buna exprimare a emotiei din melodie), progresiile cromatice (cantarea notelor muzicale din semiton in semiton, de ex: Do-Do#-Re-Re#,etc.) si contrapunctul

– fiindu-i frica de a nu fi ingropat de viu, a cerut ca inima sa sa-i fie scoasa; ea acum se gaseste in Polonia, intr-un pilon din Biserica Sfanta Cruce, sub inscriptia din Matei VI:21 :,,Pentru ca acolo unde iti este comoara, iti va fi si inima” – (epic win)

– cele mai mari influente in opera sa au fost  W.A.Mozart si J.S. Bach

– viata lui a fost transpusa in film poate fi vazuta in: ,,A song to remember” (1945), ,,Lisztomania”(1975), ,,Impromptu”(1991), ,,La note bleu” (1992)

– daca suni la un anumit serviciu de taximetre din Bucuresti (nu vreau sa fac reclama), cand te pun pe hold, melodia de fundal este Nocturne Op.9 No.2

Toate acestea fiind spuse, va las sa va bucurati de mini-vacanta.

Pana pe data aviatoare, 

I am the music guy,

Tiberiu

 

Alte recomandari:

The music guy: Inca un lucru…

Am uitat sa fac recomandari pentru artistii prezentati de mine in acest blog. Astfel:

– Rachmaninoff: 

Preludiu Op.32 Nr. 10 – it will make your heart cry!

 

Preludiu Op. 33 Nr. 5  – sweet cocaine on a stick, that’s fast!

 

– Alkan:

Festinul lui Esop – neoclasicism

 

Etude Op. 35 Nr. 1

 

– Prokofiev:

Etude Op.2 Nr.1 – Pure freakin’ genius!

 

Sonata nr. 7

 

Daca vreti sa ascultati mai multe compoziti de-ale lor, dati un comment.

This is the music guy,

Tiberiu