Arhive pe etichete: Muzica

The music guy: Originea muzicii moderne

Cum data trecuta discutam despre manouche si manele, despre ce inseamna ele si relatia noastra de tip love/hate alaturi de melomanii plini de la melanina, m-am hotarat ca ar fi cazul sa-mi urnesc rectul si sa scriu despre muzichia contemporana si aparitia ei. 

Muzica are o istorie foarte lunga (news flash!), primele semne clare ale muzicii cu instrumente melodioase vin din Neolitic, odata cu descoperirea flautului Divje Babe, facut din femurul unui pui de urs si prezinta o gama diatonica (cel putin asa crede o parte din doctrina „arheologiei muzicologice”). Insa cel mai probabil, primul instrument folosit a fost vocea, ea fiind urmata de diferite instrumente de percutie – bucati de lemn, cranii si, mai tarziu, piei de animal intinse peste o cutie de rezonanta.

Odata cu trecerea timpului creste si complexitatea strucuturala a instrumentelor muzicale, ducand la aparitia harpei si perfectionarea flautului, dar a fost nevoie de trecerea unei perioade foarte mari de timp pana teoria muzicala sa semene cu ce cunoastem noi astazi. 

Muzica, precum orice alta forma de exprimare artistica, initial abordeaza o forma sau tematica simplista – structuri simple, liniare, repetitive-, dar cu timpul incepe sa se complice, astfel putem observa evolutia de la Mozart la Prokofiev la Schoenberg, urmand ca in cele din urma sa se indeparteze prea mult de origine si transformandu-se in ceva complet diferit (exemplu foarte clar este comparatia intre muzica clasica sau neoclasica si cea dodecafonica, care pentru multi lipseste melodicitatea, pierzandu-si ideea esentiala – de muzica).

Chiar daca sclavia din S.U.A. a fost abolita in 1865, multi dintre africanii adusi cu forta in aceasta tara straina, au continuat sa traiasca alaturi de „stapanii” lor, iar acestia din urma aveau cel putin un instrument muzical in casa – cel mai probabil un pian. „Neosclavii” avand acces in casa stapanului si auzind muzica interpretata la pian, avand o ureche muzicala nativa foarte buna (I am not a racist, you bastards! :p ) au retinut succesiunea de note I, III, V, VII (radacina, terta, cvinta, septima – intervale muzicale, reprezentand distanta dintre doua note, astfel I – V, unde radacina ar fi Mi, atunci cvinta lui, este Si). Prin faptul ca ei au folosit acordul pe septima, care le-a permis trecerea de la relativa minora la una majora (trecerea din Mi minor in Sol Major si invers, de exemplu), alaturi de chitari improvizate( acestea fiind cele mai ieftine instrumente muzicale), toti acesti factori au dus la nasterea jazz-ului si a blues-ului, urmand ca din blues sa apara rock, iar din jazz, swing. Genurile muzicale continua sa devina mai tehnice si mai diverse odata cu inventarea chitarii electrice in 1932, dar revolutia muzicala are loc in anii ’60. Dar astazi nu am putea cunoaste muzica contemporana, daca primii europeni nu ar fi auzit gamele pentatonice din China (folosite foarte des in rock si metal).

Sper ca v-a placut acest scurt articol si nu uitati sa lasati un comment si sa dati mai departe link-ul catre articol.

Va urez toate cele bune si astept din partea voastra tema pentru viitorul articol.

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Manele vs. Restul lumii muzicale

Buna dimineata, vodka taie greata! 

Draga internet, stiu ca toti ati auzit macar odata manele, dar nu stiu cat de mult v-au atras, iar acesta este motivul pentru care astazi vom diseca acest „genre” si ii vom descoperi ascunzisurile.

Spre deosebire de majoritatea articolelor de pe net, acesta nu are rolul de a aduce vreun prejudiciu manelelor sau de a le preaslavi, ci doar acela de a le diseca si mirosi maruntaiele.

Muzica moderna a aparut prima oara pe plantatiile de bumbac la inceputul secolului XX, fiind inventata de sclavii africani, odata cu descoperirea acordurilor pe septima micsorata, permitandu-le acestora trecerea la relativa minora din major (lucru ce in mod normal nu se putea pana atunci), dar acest subiect il voi dezvolta cu alta ocazie, ideea era de subliniere a radacinilor muzicii. 

Manelele isi au radacina in muzica turceasca veche, care includea instrumente precum „tanbur”, „flaut cu capat inchis”, vioara, „oud” si „doumbek” (instrumente pe care le puteti admira la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles – it’s awesome, if you are a music gear geek!), cuprinde masuri de 6/8, iar o parte din melodii sunt bazate pe game pentatonice, ce isi au originea in Asia Centrala. Rromii si-au facut aparitia in muzica turceasca, cantand prin taverne, cand Imperiul Otoman era la apogeu (mediu proprice pentru niste banuti in plus). Astfel, muzica tiganeasca/orientala a inceput sa fie asociata cu alcoolul si mancarea multa, ce ulterior va fi asemuit opulentei si mandriei de avere (valoare!). Desi, initial, dansatoarele din buric erau rezervate sultanului, acestea au fost introduse incet catre public, incepand sa fie asociate muzicii de petrecere si, ulterior, muzicii tiganesti.

Totusi, mai este nevoie de trecerea timpului pentru a se ajunge la notiunea curenta a manelelor, abia in anii ’60 a inceput sa imprumute trasaturi din muzica greceasca moderna si din cultura balcanica, care ulterior ii vor fi specifice. 

Cu totii (cel putin asa sper) realizam puerilitatea versurilor, dar nu trebuie sa uitam ca aceleasi laitmotive gasim in rap-ul din secolul XXI, anume – dusmani, femei, capacitatea sexuala uimitoare, averi ce ar complexa un pitic sau inteligenta sclipitoare precum un licurici.

Desi, multi desconsidera interpretii acestui gen muzical, uita despre instrumentisti, unii dintre ei tinzand catre statutul de „virtuoso”, un exemplu foarte bun este Mitica Chirita – interpret de manele si muzica lautareasca, chitara.

Un interpret de manele interesant (I can’t believe, I’ve said that) este Florin Salam, el abordand un fusion intre manele, reggaeton si scat (improvizatie vocala, compusa din sunete sau fragmente de cuvinte, cu rolul de a completa partea instrumentala – de ex, Al Jareau sau Scatman John).

De-alungul timpului muzica tiganeasca (usor diferita de manele), a influentat si a dat nastere unor genuri muzicale, pe care vi le recomand cu toata caldura – gipsy jazz si gipsy punk.

Sper ca aceste cuvinte sa va schimbe putin modul vostru de a privi manelele – este timpul sa incepem a ne accepta unul pe celalalt in ciuda diferentelor.

Remember to read, rate, comment and pass along!

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Charles Mingus

Ziua buna, draga internet! Astazi sunt in mod oficial in prima zi de vacanta, iar pe aceassta cale imi cer scuze pentru lipsa activitatii pe blog, dar ma revansez 🙂

Vazand cum zapada gri, acoperita de noroi si inecata in balti murdare ne inconjoara, am zis ca ar fi o idee buna sa schimbam topicul si sa va indoctrinez cu ceva frumos – Charles Mingus.

Acesta a fost un adevarat trend setter, contribuind la existenta si evolutia stilurilor avantgarde jazz si bebop, fiind compozitor si contrabasist.

Muzica lui este inspirata din gospel-ul si jazz-ul anilor ’20, refuzand sa faca compromisuri artistice. In incercarea lui de a ramane devotat creatiei muzicale, angaja multi artisti necunoscuti pe baza personalitatii lor si fixandu-le un rol bine-definit in mica sa orchestra, pe care o dirija cu dibacie si cu o atitudine vulcanica – fiind cunoscut pentru volatilitatea sa (l-a lasat pe Jimmy Knepper fara 2 dinti, acesta nemaiputand sa atinga octavele inalte la trombon).

Muzica si modul sau de a privi lucrurile din jur au fost inspirate din operele lui Duke Ellington si Charlie Parker, initial muzica lui Mingus incorpora, pe langa elemente de jazz, muzica clasica. Charles le dicta instrumentistilor din formatie sa se implice cat mai mult in improvizatie muzicala, acestia indreptandu-se ca stil inspre free jazz, oferind muzicii sentimentul de „viu”, fiecare interpretare fiind diferita fata de ultima.


Cele mai importante opere ale sale sunt albumele „Pithencanthropus Erectus” si „Mingus Ah Um”, unde a lucrat alaturi de Eric Dolphy, Dannie Richmond, Jaki Byard si multi altii.

Trivia:

– a murit la 56 de ani de scleroza laterala amiotrofica, dar pana sa moara, desi boala nu i-a mai permis sa cante la contrabas, a lucrat la ultimul proiect muzical, desi nu a reusit sa-l termine, acesta a fost continuat de Joni Mitchell si Jaco Pastorius, s.a.

– in autobiografia sa povesteste despre o aventura cu 26 de prostituate intr-o singura noapte sau despre faptul ca a fost proxenet – lucruri nedovedite pana acum(!)

– exista un documentar despre viata si cariera sa, regizat de Thomas Reichman  – „Charles Mingus: 1968”

– melodia „Fables of Faubus” este un atac fata de un primar rasist din SUA

– „Epitaph” reprezinta cea mai lunga compozitie jazz, durand 2 ore pentru a fi interpretata

– autobiografia  „Beneath the Underdog: His World as composed by Mingus” desi prezinta parti adevarate din viata sa (duuh!), e cunoscuta si pentru exagerari (cum am prezentat si mai sus, probabil era vorba doar de 25 de prostituate :p )

Ma bucur ca ne-am „revazut” dupa atat amar de vreme. Nu uitati sa lasati comment-uri si sa dati mai departe. Viitorul articol va fi ales dupa preferintele voastre!

Pana data viitoare,

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Serghei Prokofiev

Eh, uite ca am ajuns la unul dintre primii compozitori rusi de care m-am indragostit. Totusi este o problema – daca vrei sa-i intelegi muzica, trebuie sa fii un pic scrantit, dar din fericire eu posed aceasta calitate.

Prokofiev a activat ca pianist, compozitor si dirijor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX.

Prima piesa compusa fost la varsta de 5 ani, dar avea un lucru deosebit, pentru ca lui Prokofiev ii era frica de tastele negre ale pianului, melodia, desi compusa in Fa Major Lidian, in loc sa aiba Si b avea Si natural (for the music geeks :D). De la varsta de 11 ani, a inceput sa ia lectii de pian de la Reinhold Gliere timp de 1 an intreg, insa desi Serghei il aprecia pe Gliere pentru calitatile sale academice, i-a reprosat faptul ca l-a invatat o muzica neinteresanta si teapana. Motiv pentru care a trebuit sa se dezvete de cele deprinse de-a lungul unui an intreg si a inceput sa compuna melodii cu multe disonante, semnaturi de timp variate si ciudate, creandu-si propriul stil.

Intotdeauna a fost privit ca un excentric si un rebel pentru muzica moderna, pe care o flutura in fata conservatorilor cu nonsalanta. Muzica sa avand numeroase aspecte moderniste si ermetice, a cauzat multe scandaluri, continand in principal structuri disonante si cromatice (n.r. – succesiunea notelor din semiton in semiton: Fa-Fa#-Sol-Sol#). De altminteri, la un concert de-al sau, sala s-a golit dupa primele 2 piese, spectatorii plangandu-se de „muzica futurista – oricine poate crea asa ceva”.

Prima compozitie pentru balet, numita „Chout”, a avut un succes rasunator, fiind foarte apreciata de Jean Cocteau, Igor Stravinsky si Maurice Ravel, ultimul spunand ca „aceasta este singura compozitie modernista pe care o pot asculta cu placere”.

Pentru ca se simtea limitat in Rusia si era de parerea ca oamenii nu pot intelege cu adevarat muzica experimentala, s-a hotarat sa plece in America. Ajuns in San Francisco, a avut parte de un succes rasunator ca pianist si compozitor, dar dupa fiasco-ul legat de opera „Iubirea pentru Trei Portocale” si lipsa banilor, s-a simtit nevoit sa plece la Paris, nevrand sa se intoarca cu esecul deasupra capului inapoi in Rusia. Stabilit in Franta, oamenii l-au primit cu bratele deschise, iar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si apetitul spectatorilor pentru muzica modernista, trecand pragul neoclasicismului. 

Succesul sau a fost intr-atat de mare, incat s-a reintors in America si a inceput un turneu, dar dupa atata vreme, dorul de casa il apasa din ce in ce mai mult, astfel s-a reintors in Rusia, unde alaturi de Serghei Eisenstein, a compus muzica pentru filmul „Alexander Nevsky” (epic win!)

Fiind reintors in tara natala, i-a fost ceruta compunerea unor piese pentru slavirea lui Stalin, piese cunoscute sub numele de „Sonatele razboiului”. Acestea au fost interpretate atat de el, cat si de Svatioslav Richter si Emil Gilels in jurul anului 1943 (n.r. – pentru continuare vezi sectiunea Trivia din articol). Datorita regimului asupritor, multe dintre operele sale au fost cenzurate, iar directorii de teatre si opere i-au refuzat ofertele, temandu-se de posibilele consecinte.

Prokofiev a murit la varsta de 61 de ani, in aceeasi zi cu Iosif Stalin.

Acesta a ramas unul dintre cei mai mari compozitori si pianisti ai secolului XX, compozitiile sale fiind interpretate mai des decat oricare alt compozitor din ultimul secol.

Trivia:

– pentru ca moartea lui Prokofiev a survenit in aceeasi zi cu cea a lui Stalin, la inmormantarea sa au fost folosite flori de hartie, toate florile naturale fiind rezervate pentru inmormantarea dictatorului; de asemenea, corpul neinsufletist al artistului nu a putut fi dus la cimitir, datorita marii de oamenii ce impanzeau strazile, jelind moartea lui Stalin

– desi Sonata Nr. 7 a primit Premiul Stalin Gradul 2 si Sonata Nr. 8 a primit Premiul Stalin Gradul 1, aceste „Sonate ale razboiului” erau indreptate impotriva regimului stalinist (ironic, nu?)

– ultima interpretare publica a artistului a fost Simfonia a Saptea in 1952, dar muzica din spatele acestei opere fusese scrisa pentru o emisiune de copii

– tema principala din „Romeo si Julieta” se regaseste in melodia „Only Ash Remains” a formatiei de technical death metal Necrophagist (de la minutul 3:38) http://www.youtube.com/watch?v=1DND8S_CF_g

Va multumesc pentru ca ati fost atenti. Pana pe data aviatoare,

I am the music guy,

Tiberiu

Music part two.

Cine ma cunoaste deja stie ca fara nici cea mai mica indoiala, formatia mea preferata este Trooper. As vrea sa fac un mic review al alumelor lor, ultimul fiind lansat relativ de curand.

Trooper I

Este primul alum discografic al baietilor din Targoviste si totodata se pare cel mai placut de fani. Ei bine, Trooper I este un album in care Heavy Metal-ul se simte si se canta. Un album puternic, cu piese deosebite in care instrumentele isi fac treaba asa cum ar trebui in orice formatie. Pe scurt un album, cum ar spune un prieten, ROCK, spre brootal :)). TREBUIE ascultate :Strigat, Posedat, Dorinta-atat acustica cat si varianta normala, un power metal aboslut genial- si Ultima noapte a condamnatului la moarte.

 

Desant

Materialul discografic cu numarul doi, daca nu ma insel cel mai lung album al lor, continand 18 piese. Desi este parca ceva mai soft decat Trooper I, Desant continua in aceeasi maniera cunoscuta baietilor, in forta. Ei bine, piesele de aici , ca toate de altfel, au un sound aparte, fiind parca ceva mai variate decat pe albumul precedent, avand de asemenea si o piesa instrumentala-Un loc. De ascultat: Zorii unei zile noi, Doar a mea, Amintiri, Un singur drum, Un loc si Cantecul lebedei.


Electric

Aici deja vorbesc despre un album mult mai complex decat precedentele, preferatul meu de altfel. Pe Electric se simte faptul ca au contribuit toti membrii trupei, versurile fiind mai variate [Coiotul ne mai fiind principalul autor al versurilor] . Din nou, vorbim de un album lung -16 piese de data asta, mult mai variate ca pe Desant si mult mai bogate.  Varietatea versurilor si a soundului este bine imbinata, venind cu ceva nou in plan muzical, in special cu piesa O viata este prea mult, o piesa ce, ca sa va faceti o idee, aduce ca maniera in care este compusa cu Bohemian Rhapsody, adica poti foarte usor sa crezi ca e alta piesa, trecerile fiind simtitoare. Trebuie ascultate:Fiecare zi, Nu mai conteaza,Ratacit pe drumul vietii, Poate ca timpul, Testament [R.I.P. Adi Popa] si O viata este prea mult.

 

Rock’n’roll Pozitiv.

Rock’n’roll pozitiv este, pentru a lamuri unele treburi, „infectat” cu Rock’n’roll. Lucrul asta se simte pe tot parcursul albumului, gandindu-ne comparativ cu Trooper I.  Piesele aici se mai leaga, au o anumita legatura prin modul in care sunt compuse, albumul de data asta fiind mai scurt si daca il veti asculta DUPA ce ascultati Desant sau Electric o sa va para scurt. Aici e cam greu sa ma pronunt, parerile fiind impartite, insa va recomand intai sa il ascultati de 2-3 ori. De ascultat : 17:00, Moarte alba, Cat am asteptat, Rock’n’roll si Inapoi.

 

Vlad Tepes-Poemele Valahiei

Ultimul material discografic al trupetilor, lansat pe 16 octombrie. Album facut sa fie cursiv, sa se imbine. 12 piese despre viata lui Vlad Tepes si un bonus track care mie, personal, imi place foarte tare. E greu sa vorbesc despre albumul acesta, in special pentru ca e un album „Love it or hate it” nu prea exista cale de mijloc. Insa mie imi place, imi place mult modul in care piesele se leaga si instrumentele se aud clar, spre deosebire de Trooper I. De ascultat: Solii turci, In Valahia, Vlad Tepes, Kara Iflak si Pas infinit.

 

‘Till next time, Rock on!

Cris.

The music guy: Charles-Valentin Alkan

Azi va voi povesti despre un pianist si compozitor francez, care impinge limitele muzicii clasice, fiind un analog al technical death metal-ului. Compozitiile sale fiind foarte rapide si complexe, prezentand intervale uriase, tonalitate progresiva, ajungand intr-acolo incat muzica lui e mai dificila de interpretat decat „Etude Transcedental” al lui Franz Liszt. Una dintre inovatiile sale a fost ca el a compus pentru pedalier, iar adeseori semnaturile de timp nu erau standard (de ex. 4/4).

C. Alkan a mai avut 5 frati, 3 dintre care s-au ocupat cu muzica (familie boema!?). Precum Mozart, Alkan inca de mic i-a uimit pe cei din jur cu tehnicalitatea si acuratetea sa, de altminteri la varsta de 7 ani a castigat premii pentru solfegiu, pian si orga, iar la 14 ani si-a scris primul Opus (nr. 1… duh!)

Viata sa intotdeauna s-a invartit in jurul muzicii, motiv pentru care in 1848 cand a fost refuzat pentru pozitia de Decan al Sectiei Pian din Conservator, fiind acceptat in locul sau un fost elev (ironic, nu-i asa?), l-a dezamagit atat de tare, incat a evitat interpretarile in public timp de 25 de ani. In ciuda acestei auto-ostracizari, el a continuat sa compuna, urmand ca in ultimii 10 ani din viata sa reia aparitiile si concertele publice.

Probabil cel mai incitant aspect al vietii sale se invarte in jurul propriei morti, multi crezand ca in timp ce Alkan incerca sa ajunga la un roman pozitionat in partea de sus a bibliotecii, aceasta cade peste el, strivindu-l. De asemenea, circula zvonul conform caruia imediat dupa moartea muzicianului, a aparut un articol intr-un ziar al vremii ce zicea: „Alkan a murit. A trebuit sa moara, pentru a i se dovedi existenta”.

Daca stam sa analizam, muzicienii vremurilor de mult apuse erau adevarati „rock stars”, cu multe excentricitati … si instrumente acustice.

Mai jos, va ofer ochilor una dintre operele mele preferate, „Comme le vent” (Precum vantul – aluzie la viteza uimitoare,totusi pastrand un sunet cald si calm). De asemenea, daca va veti uita pe partitura, atunci va spun eu ca ai vostri ochi nu va inseala, intr-adevar acelea sunt 128zecimi (!)

tiber

Trivia:

– Concerto Op. 39 dureaza o ora intreaga( saracul interpret, cata anduranta ii trebuie – traiasca Red Bull!)

– una dintre compozitiile sale este putin mai… speciala, sa zicem – „Marcia funèbre, sulla morte d’un Pappagallo” (Marsul funebru asupra mortii unui papagal)

– pentru a evita scrierea enharmonica a notelor (de ex. Fa# este aceeasi nota cu Sol b), trecea la cheie ## sau bb … ermm… nevermind e greu de explicat pe blog, pur si simplu apela la diferite artificii pentru evitarea scrierii enharmonice a notelor!

– a compus melodia „Le chemin de fer” (Calea ferata), care imita mersul rapid al unui tren, melodie care face parte din genul muzicii programatice – muzica ce evoca sentimente extra-muzicale; motivul amuzamentului fiind acela ca la 1844, trenurile atingeau viteza maxima de 30 km/h

Cred  ca v-am imbuibat capul destul pentru astazi. 

Sa ne fie tarana usoara,

This is the music guy,

Tiberiu

The music guy: Serghei Vasilievici Rachmaninoff

Eu sunt aici ca sa va indrumez catre comorile ascunse de pe youtube in materie de muzica clasica (si nu numai), asa ca data viitoare cand va plictisiti si nu stiti ce sa cauti, cititi unul dintre posturile mele.

Rachmaninoff este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii moderne, iar de fiecare data cand ii asculti muzica, gandul iti fuge catre o Rusie acoperita de zapada si un pahar cu vodka. Insa muzica lui nu se opreste aici, el este recunoscut ca fiind unul dintre ultimii compozitori din curentul romantic al muzicii clasice, iar muzica sa ii va inspira pe multi, inclusiv pe Scriabin si Prokofiev.

Operele sale sunt complexe atat ca structura, cat si din punct de vedere tehnic, nefiind indeajuns sa stii a zdrangani un pic la pian. Un lucru ce-l il face a fi cu adevarat inovator sunt acordurile sale complexe, care necesita o putere ridicata in degete, si tonul pe care il scoate din pian.

Trivia:

– a fost dirijor al Teatrului Balshoi

– dupa moartea lui Scriabin, a inceput un turneu unde canta numai muzica acestuia, desi publicul ii cerea opere proprii.

– in concerte, nu a avut (aproape) nicio greseala, cunoscut fiind pentru acuratetea sa

– memoria sa era incredibila, putand memora melodii intregi doar dupa o singura auditie

Dupa toate acestea, sper ca v-am prins macar putin atentia, asa ca mai jos va las una dintre operele sale.

Cheers! This is the music guy,

Tiberiu

Instigare pentru noi

Salut :)! Bine ati venit pe Blogul Generozitatii Culturale! Am abordat acum aceasta metoda foarte populara si utila, de contact cu oameni pe care altfel nu i-as fi cunoscut niciodata. Mai exact, doresc ca prin acest blog, sa ajunga in atentia posibililor cititori, niste reprezentatii culturale pe care, poate, altfel nu le-ar fi descoperit. Vreau sa trec aici cate ceva despre orice carte buna pe care pun mana, orice muzica interesanta care imi gadila auzul, orice film bun am norocul a vedea, si asa mai departe; si vreau sa faceti si voi asta. Nu ca m-as considera mai indreptatit decat altii, pur si simplu ne pot scapa unele lucruri, iar aici vreau sa le impartim. Asa ca, va rog, oricine e interesat in a scrie pe acest site, trimiteti-mi un mail si va voi trimite o invitatie de autor. Hai sa descoperim lumea. Hai sa spunem ce credem ca merita spus. Hai :).

Dinu