The Music Guy: Bjork

Islanda nu are multe resurse naturale, dar cu siguranta, pe langa masiva putere geo-termala, Bjork este cea mai importanta.

Totusi, inainte de a incepe, tin sa precizez ca acest articol este atat pentru cei care nu au avut de a face cu nebunia orgasmica a acestei femei, cat si pentru cei ce au avut norocul de a auzi cu adevarat ce pot face corzile sale vocale.

Pentru a avea o idee de ansamblu, desi este dificil, ii vom cataloga stilul muzical ca fiind un amalgam de avant-garde rock, jazz, trip-hop, electronica/electronic, ambiental, folk, iar lista nu se termina aici.

Nascuta in 1965 in Reykjavik, Islanda, aceasta a inceput studiul muzical pentru pian, iar in 1977 a lansat primul ei album. Stilul ei a fost influentat puternic de punk, urmand ca la varsta de 14 ani sa formeze o trupa punk „Spit and Snot”. Ea a cochetat cu acest genre multa vreme, ajungand sa mearga in turneu cu o formatie de anarho-punk din Anglia, „Crass”.

Bjork a inceput sa atraga atentia cu adevarat in 1992, alaturi de „the Sugarcubes” si cantecul lor „Ammæli” fiind catalogat drept un adevarat hit in Anglia. Dar, ea a aratat lumii ce se ascunde in spatele cutiei sale craniene odata cu lansarea cantecului „Human Behaviour”, care a fost produs de catre Nellee Hooper.

Imediat ce lumea a gustat din nebunia ei condimentata cu substante psihotropice, ce pot fi secretate doar de talentul propriu, au inceput sa curga o multime de premii (Best International Newcomer si Best International Female).

Primele doua albume ale sale „Debut” si „Post” au fost un simplu incubator pentru ceea ce reprezinta aceasta femeie. Sunetul ei a inceput a se maturiza odata cu albumul „Homogenic” din 1997, devenind lasciv, pervers si cu un praf de psihedelic, iar cantecele „All is full of love”, „Hunter” si „Unravel” stau marturie.

Pe acest album ea incepe a integra beat-uri generate pe calculator si orchestre intregi.

 

In 2001 Bjork incepe o cruciada in numele intimatii mental-muzicale, nascandu-se astfel albumul „Vespertine”, fiind descris de unii critici ca „little insects rising from the ashes”.

 

Toate bune si frumoase, pana in 2004, moment in care aceasta femeie se hotaraste sa traga o palma peste fesele auditive ale ascultatorului, oferindu-ne albumul „Medulla”. Pe acesta au colaborat Mike Patton, Robert Wyatt si Rahzel, aruncand in aceasta oala muzicala beat-box, break-beats, voci guturale, cor feminin si structuri compozitionale inedite.

Probabil cea mai interesanta melodie din punct de vedere compozitional este „Where is the line”, urmata de „Pleasure is all mine”.

„Where is the line” respecta atat de putine reguli compozitionale, incat este greu a nu aprecia talentul si creativitatea lui Bjork. Odata cu albumul „Medulla”, aceasta a devenit cu adevarat un artist, nu doar un simplu muzician.

Desi a avut un copil, ea nu s-a oprit aici, iar in 2007 a lansat cel de-al saselea album „Volta”, album ce tinde din ce in ce mai mult catre avant-garde rock (vezi „Declare Independece”), in ciuda faptului ca la producerea acestui album a stat la baza stimabilul domn Timbaland. In momentul in care Bjork a anuntat aceasta colaborare, multi dintre ascultatori se asteptau sa auda hip-hop/pop, dar din fericire nu s-a intamplat acest lucru, Timbaland aratand ca nu este un simplu producator de nisa.

Pentru uimitoarea ei evolutie artistica si intreaga cariera, Bjork a fost premiata in 2010, alaturi de Ennio Morricone, cu Polar Music Prize.

Precum orice artist adevarat, aceasta mica ciuperca halucinogena islandeza nu s-a limitat la muzica, ci a jucat in cateva filme, ca Junipper tree, Screaming Masterpiece, iar cel mai notabil rol al ei a fost in Dancer in the dark.

In ciuda catorva scandaluri media, noi trebuie sa nu retinem lucrurile marunte si fara insemnatate, ci talentul ei incredibil si creativitatea ei uimitoare. Este necesara aceasta separare intre viata personala si cariera, caci Bjork este cu adevarat muzica.

Sper ca prin acest articol, poate putin prea subiectiv, sa va fi starnit interesul fata de resursele naturale ale Islandei si macroeconomia sa nationala sau sa va fi gadilat gandul si sa va indemn la a asculta cu atentie ce inseamna muzica acestei femei.

Acestea fiind spuse, nu-mi ramane nimic de facut decat sa-mi iau ramas bun.

Nu uitati sa comentati si sa dati mai departe.

The Music Guy

The music guy: Manele vs. Restul lumii muzicale

Buna dimineata, vodka taie greata! 

Draga internet, stiu ca toti ati auzit macar odata manele, dar nu stiu cat de mult v-au atras, iar acesta este motivul pentru care astazi vom diseca acest „genre” si ii vom descoperi ascunzisurile.

Spre deosebire de majoritatea articolelor de pe net, acesta nu are rolul de a aduce vreun prejudiciu manelelor sau de a le preaslavi, ci doar acela de a le diseca si mirosi maruntaiele.

Muzica moderna a aparut prima oara pe plantatiile de bumbac la inceputul secolului XX, fiind inventata de sclavii africani, odata cu descoperirea acordurilor pe septima micsorata, permitandu-le acestora trecerea la relativa minora din major (lucru ce in mod normal nu se putea pana atunci), dar acest subiect il voi dezvolta cu alta ocazie, ideea era de subliniere a radacinilor muzicii. 

Manelele isi au radacina in muzica turceasca veche, care includea instrumente precum „tanbur”, „flaut cu capat inchis”, vioara, „oud” si „doumbek” (instrumente pe care le puteti admira la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles – it’s awesome, if you are a music gear geek!), cuprinde masuri de 6/8, iar o parte din melodii sunt bazate pe game pentatonice, ce isi au originea in Asia Centrala. Rromii si-au facut aparitia in muzica turceasca, cantand prin taverne, cand Imperiul Otoman era la apogeu (mediu proprice pentru niste banuti in plus). Astfel, muzica tiganeasca/orientala a inceput sa fie asociata cu alcoolul si mancarea multa, ce ulterior va fi asemuit opulentei si mandriei de avere (valoare!). Desi, initial, dansatoarele din buric erau rezervate sultanului, acestea au fost introduse incet catre public, incepand sa fie asociate muzicii de petrecere si, ulterior, muzicii tiganesti.

Totusi, mai este nevoie de trecerea timpului pentru a se ajunge la notiunea curenta a manelelor, abia in anii ’60 a inceput sa imprumute trasaturi din muzica greceasca moderna si din cultura balcanica, care ulterior ii vor fi specifice. 

Cu totii (cel putin asa sper) realizam puerilitatea versurilor, dar nu trebuie sa uitam ca aceleasi laitmotive gasim in rap-ul din secolul XXI, anume – dusmani, femei, capacitatea sexuala uimitoare, averi ce ar complexa un pitic sau inteligenta sclipitoare precum un licurici.

Desi, multi desconsidera interpretii acestui gen muzical, uita despre instrumentisti, unii dintre ei tinzand catre statutul de „virtuoso”, un exemplu foarte bun este Mitica Chirita – interpret de manele si muzica lautareasca, chitara.

Un interpret de manele interesant (I can’t believe, I’ve said that) este Florin Salam, el abordand un fusion intre manele, reggaeton si scat (improvizatie vocala, compusa din sunete sau fragmente de cuvinte, cu rolul de a completa partea instrumentala – de ex, Al Jareau sau Scatman John).

De-alungul timpului muzica tiganeasca (usor diferita de manele), a influentat si a dat nastere unor genuri muzicale, pe care vi le recomand cu toata caldura – gipsy jazz si gipsy punk.

Sper ca aceste cuvinte sa va schimbe putin modul vostru de a privi manelele – este timpul sa incepem a ne accepta unul pe celalalt in ciuda diferentelor.

Remember to read, rate, comment and pass along!

The music guy, 

Tiberiu