Cu aproape o luna intarziere, ma invrednicesc sa scriu despre vizita autorului de nationalitate „britanica-indiana” (de la Wikipedia citire). Pentru informatii generice, de bun simt despre el, click aici.
L-am vazut la conferinta de la teatrul Odeon, pe 24 noiembrie. Moderator cu destul succes a fost Florin Iaru. Inainte de aparitia maestrului, am aflat ca numele se pronunta asa cum se aude, adica [rushdi], nu, cum credeam, in naivitatea mea anglofona, [rashdi]. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea. La intrare s-au impartit biletele pentru cei dornici sa-i adreseze autorului o intrebare; mi s-a parut o metoda civilizata. Am fost atat de timorata de primele intrebari savante, incat biletelul meu a ajuns un avionas in propriul buzunar.
M-a surprins aparitia unui domn Rushdie un pic mai scund si mai rotunjor decat reiese din pozele popularizate. Nah, fotografii buni asta fac!
Pe parcursul discutiilor, a dat dovada de o versatilitate adorabila: de la raspunsurile celor mai savante intrebari din sala si pana la discutiile despre supereroul preferat, discutia a fost un deliciu. A dat dovada de stropul de umor negru atat de drag mie; ca scurt exemplu, cand a venit vorba despre criticii sai (in special unul, al carui nume nu l-am retinut in incultura mea; sa-l numim, generic, X), a raspuns ceva in genul: „nu doresc sa mai vorbesc despre conflictul dintre mine si X; pana la urma, dintre noi doi, nu eu sunt cel mort!”. Similar, parca atunci cand era vorba despre o publicatie periodica musulmana care il critica (sau era vorba de un alt critic? Of…beneficiile de a povesti ceva la o luna dupa ce s-a intamplat): „singurul lucru mai rau pentru mine decat o recenzie proasta de la Y ar fi o recenzie buna de la Y”.
Am citit doua carti de-ale lui Rushdie: „Versetele Satanice” si „Copiii din miez de noapte”. Ambele apartin, dupa parerea mea, categoriei de literatura masiva, carte-fenomen etc. Dar cel mai mult mi-au placut „Versetele”. Am considerat romanul un fel de monument, o scriere care vine peste tine si te sufoca, tragandu-te de imaginatie pana la limite mult peste cele pe care le cunosteai… In fine, recomand cu mare caldura; are multe carti publicate in romana, aveti de unde alege!
Nu am putut ajunge si la targul de carte unde Salman Rushdie a dat autografe, dar desigur ca am abuzat de bunavointa unei prietene (plecaciune, Lulu!!) care si-a sacrificat vertebrele pentru noi, amicii doritori de carti cu semnatura. In treacat fie spus, trebuie sa intelegeti ca volumele lui Rushdie nu sunt masive numai in sensul figurat al cuvantului;)
Cititi!
Seara frumoasa,
Vasi
Blogul Generozitatii Culturale 