The music guy: Phillip Glass

Uite cum ne prinde sesiunea de iarna cu stomacul plin de alcool si verdeturi, dar macar putem sa ne maceram creierul putin in muzica. Astazi ne vom holba la niscai Minimalism.

Termenul de minimal sunt sigur ca nu va este strain, din moment ce de cativa ani este the latest trend in cluburile de „bon ton”. Insa, ceea ce stim noi acum, este de fapt minimalism electro cu diferite influente fie ele de trance, fie de breakbeat, etc. De fapt, prin minimalism se intelege repetarea unui motiv muzical sau a unei fraze, obtinandu-se o structura circulara usor de inteles. Acest curent a aparut in anii ’60, facand parte din muzica experimentala, dar despre aceste lucruri poate alta data, la cererea poporului.

Inapoi la Phillip Glass, acest om a oferit maselor asa-numita „art music”, cel mai probabil ati auzit compozitiile lui in filme (The Truman Show, The Hours, Dracula, s.a.). Motivul pentru care muzica lui a facut parte din soundtrack-ul mai multor filme este caracterul repetitiv, dar si experienta lui in privinta teatrului experimental, melodiile putand fi folosite pe parti mai lungi de film, reusind sa pastreze aceeasi atmosfera.

Inca de mic a fost expus unei cantitati industriale de muzica, atat „clasica”, cat si muzica moderna, dar ce l-a influentat cel mai puternic a fost vizita la Paris, unde a fost imbibat cu filmele lui Jean Cocteau si aerul boem francez. Un alt factor important in modelarea lui ca muzician au fost studiile aprofundate asupra lucrarilor lui Mozart si Bach, alaturi de profesoara sa Nadia Boulanger.

Desi muzica lui este considerata minimalista, el o  apreciaza ca fiind „muzica repetitiva”, acest aspect devenind clar odata cu introducerea structurilor din ce in ce mai complexe si pline de emotie, cu influente din muzica indiana. Gradul de complexitate al compozitiilor sale a culminat cu „Muzica in 12 parti”, un spectacol de 4 ore, spectacol cu rolul de a sparge tiparele minimalismului si modernismului, dar si tiparele in care se incadrase P.Glass –  noile lucrari nu au fost primite bine de critici!

In avida dorinta de a se reinventa, a adus pe lume opera „Einstein pe plaja” – provocand ascultatorul la un amalgam de imagini metaforice in legatura cu Albert Einstein de la om la punct de referinta in fizica cuantica, de la cea mai cunoscuta ecuatie la holocaust nuclear. Insa, nu doar Einstein a fost personaj central in lucrarile sale, in Satyagraha ii evoca pe Mahatma Gandhi si Martin Luther King Jr. 

Glass considera ca cea mai importanta lucrarea a sa este „Akhenaton” pentru ca aici s-a jucat cu politonalitate si acordurile triatonale (acorduri formate din 3 note, urmand progresia de Radacina, Terta si Cvinta – de ex.: Do – Fa – Sol). Dar odata cu trecerea timpului, a inceput a se intoarce la structuri mai aerisite si simple, tinzand inspre Neobaroc si Neoclasicism – in opera sa „Asteptand barbarii” si in concertul solo pentru violoncel „Cantece si poezii pentru violoncel solo”.

Trivia:

– a compus soundtrack-uri pentru: „The Hours”, „Dracula”, „The thin blue line”, „Koyaanisqatsi”, „Cassandra’s Dream”, „The Illusionist” si alte cateva filme

– piesa „Pruit Igoe” apare in jocul „Grand Theft Auto IV” 

– sa ne bucuram ca suntem contemporani cu el 😀 , momentan traieste in Nova Scotia

– a compus alaturi de Aphex Twin, David Bowie, Mick Jagger, Leonard Cohen, Brian Eno si multi altii

– a lucrat ca taximetrist si instalator

– l-a intalnit pe cel de-al 14-lea Dalai Lama (funky or what!?)

– opera „Akhenaton” are versurile in limba Aramaica si Egipteana Veche

Sa speram ca il vom avea alaturi de noi multa vreme de acum incolo, pentru a ne gadila acolo unde ne place noua cel mai mult (va puteti gandi si la prostii). Pana data viitoare, astept comment-uri din partea fiecarei persoane care citeste aceste randuri (gotcha!) fie despre articol, fie despre ce sa fie articolul urmator.

Va urez o seara cat mai … „imbracata ca un ou” (look it up).

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Yann si Gheorghe numarau o oaie…

Pentru ca mi s-a cerut, atunci va voi da… recenzia concertului din toamna 2009 a lui Yann Tiersen din perspectiva subsemnatului. Aceasta recenzie este deja de ceva vreme pe blogul KinEthics, dar am zis ca ar fi bine sa sada aici alaturi de celelalte articole.

”

Dupa mult, mult timp, pe plaiurile mioritice a pus (din nou) piciorul unul dintre muzicienii mei preferati, Yann Tiersen. Am fost atat de bucuros cand am vazut ca va tine un concert in draga noastra urbe.In mod evident, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi iau bilet.

Ieri seara am fost la concert and it was…. ok. Nu a fost prost, nu a fost bun, a fost doar ok.

Sincer sunt dezamagit, din mai multe motive, sonorizare oribila (sunet asemanator tipatului unor elani obligati sa manance sticla pisata, cat timp cineva ii arde cu fierul incins!), playlist destul de monoton, contactul cu publicul a fost aproape inexistent si multe greseli ale interpretilor.

Nu ma intelegeti gresit, eu il apreciez pe Yann Tiersen foarte mult, dar stilul abordat aseara, un indie/experimental/new wave amestecat cu synth/electronica, m-a lasat rece. Din tot playlist-ul de aseara, cateva melodii au iesit in fata, Sur le fil (cu cateva greseli :p ), Le rade si un nou aranjament pentru Comptine d’un autre ete: L’apres midi.

Ca sa intelegeti ca nu sunt singurul cu aceste ganduri, in timpul concertului oamenii tot plecau. Mare pacat, sincer speram sa raman paf!

In ciuda acestui mic fiasco, voi continua sa-i ascult muzica, pentru ca merita. ”

Mai jos va las cateva din piesele lui Tiersen, pe care le ador.

Pentru astazi atat va las, dar maine-poimaine vin cu un nou articol.

The music guy,

Tiberiu

The music guy: Claude Debussy

Cat timp stam cu sarmalele in stomac, rugandu-ne pentru o digestie cat mai usoara, va ofer pe tava, ornata cu vasc, compozitorul care a ajutat la trecerea muzicii din Romantism la Simbolism, astfel incepand muzica Modernista.

La varsta de 10 ani a fost admis in Conservatorul de la Paris, unde a studiat pian si orga timp de 11 ani. Precum si ceilalti compozitori prezentati de mine pana acum, a preferat folosirea disonantelor si a intervalelor neobisnuite fata de tehnicile rigide de compozitie, lucru ce l-a ajutat sa castige pentru piesa „L’enfant prodigue” premiul Le Prix de Rome si bursa de 4 ani la Casa Di Medici, unde si-a continuat studiile muzicale.

In ciuda aclamarilor pentru talentul sau iesit din comun, multi critici nu au fost de acord cu stilul abordat, considerandu-l neobisnuit si neplacut urechii – silly men, history showed them! In muzica lui Debussy se simt puternice influente din partea lui Franz Liszt, Richard Wagner si Jules Massenet, insa el nu a gasit inspiratie doar in alti muzicieni, ci si in literatura – Baudelaire si Verlaine.

Trivia:

– probabil cea mai cunoscuta melodie de-ale lui (asa e corect… stiu ca suna cretin, dar na, asa ne dicteaza D.O.O.M. 2) este Claire de Lune, iar arpegiul „tematic” se gaseste in melodia Angelica a formatiei de trip-hop Lamb, formatie pe care v-o recomand

– a murit de cancer rectal (nasty way to go), dar pentru ca acest eveniment nefericit a avut loc in timpul Primului Razboi Mondial, nu a avut la inmormantare parte de toate cutumule religioase aferente

– multi l-au catalogat ca apartinand curentului Impresionist, lucru cu care nu era deloc de acord, numindu-i „idioti” pe acei ce-l incadrau in acest curent

– conform unor doctrine izolate, se considera ca piesele sale urmaresc structuri matematice, cum ar fi sirul lui Fibonacci ( „Dialogue du vent et la mer” )

– desi a fost contemporan cu Tchaikovsky si a avut relatii amicale cu acesta, muzica sa nu l-a influentat pe tanarul Debussy

– muzica lui a influentat foarte multi compozitori precum Phillip Glass, Bela Bartok si Igor Stravinsky, dar si mari jazzmeni ca Duke Ellighton, Thelonious Monk si Bill Evans

Piesa de mai sus este un exemplu clar al influentelor moderniste cu puternice disonante si acorduri bitonale.

Sper ca v-a placut aceasta aducere aminte a unui mare compozitor si daca aveti cereri pentru alti compozitori sau genuri muzicale, va rog sa lasati impresii fie pe mail, fie la comment box.

Acestea fiind spuse, va las cu zgomotul strazii in urechi, muzica in suflet si vin fiert pe pantaloni.

The music guy, 

Tiberiu

The music guy: Frederic Francois Chopin

Ziua buna, dragii mei! Mi-am permis sa-mi iau o mica pauza, dar acum vin cu un nou compozitor pentru voi, Frederic Francois Chopin. Daca pana acum v-am imbuibat capul cu Rachmaninoff sau Prokofiev, cred ca este cazul sa va spun de una din sursele lor de inspiratie, acest revolutionar al rubato-ului si al disonantelor.

Precum ceilalti compozitori pe care i-am prezentat deja, Chopin inca de la varsta de 7 ani a reusit sa-si depaseasca profesorul si a compus doua Polonaise, una in Sol minor si cealalta in Si b Major. Structura acestor opere era atat de complexa, incat erau comparabile cu cele ale lui Michal Oginski (poate vorbim despre el alta data).

Faima sa a crescut atat de mult si atat de repede, incat la varsta de 11 ani a tinut un concert in fata tarului Alexandru I, acesta fiind prezent in Polonia la vremea respectiva pentru a deschide sesiunea Sejm-ului.

Un moment marcant in viata sa, a fost calatoria catre Szafarnia, unde a intrat in contact pentru prima oara cu muzica populara poloneza, muzica ce-i va influenta viitoarele opere. Dar acest lucru nu se compara cu intalnirea lui cu Iosif Elsner la Conservatorul din Varsovia, profesor care in loc sa-i schimbe viziunea artistica, obligandu-l sa respecte regulile muzicale rigide, a preferat doar sa-i predea teoria muzicala si compozitie, atat cat era necesar pentru a nu-l influenta negativ ori a-l limita.

Ce il face atat de special si diferit fata de alti compozitori este gradul de intimitate pe care il ofera operelor, imbiband senzualitatea propriilor trairi in muzica sa. Presupun ca acesta este motivul pentru care nu a dat un nume propriu niciunei opere, preferand sa le diferentieze dupa gen muzical si numar (de ex: Prelude in Mi minor Op. 28 Nr. 4).

Momentul in care a inceput Revolutia din Varsovia, i-a fost dat sa vada Polonia asa cum este ea cu adevarat (nu, nu gri!) si sa inteleaga sensul luptei interne a oamenilor si a sacrificiului, dar toate aceste lucruri s-au prabusit peste el cand a aflat ca Revolutia a esuat. Fiind impulsionat aceste tragice evenimente, a compus Scherzo in Si minor Op. 20 si Etude Revolutionar in Do minor Op. 10, Nr. 12, alaturi de o gramada de … injuraturi in poloneza in jurnalul personal, care a fost descoperit dupa moartea lui.

De alungul vietii, Chopin a tinut foarte putine concerte, un motiv fiind starea precara de sanatate, si totusi faima sa a strabatut toata lumea, dovada a puterii sale compozitionale si a impactului emotional al pieselor asupra oamenilor. 

Sanatatea si viata lui au fost bantuite de tuberculoza, de atingerea ei nescapand nici tatal sau, nici sora si, in curand, nici el. A fost o boala ce l-a apasat multa vreme, urmele ei putand fi vazute in portretul facut in 1829 de Ambrozy Mieroszewski, aparand in desen palid si slabit.

A murit in Octombrie 1849.

Trivia:

– a fost contemporan cu Ludwig van Beethoven, Franz Liszt si Charles Alkan

– tehnicile cele mai des intalnite in operele sale sunt rubato-ul (schimbarea de tempo, chiar daca ea nu apare scrisa in partitura, la dorinta interpretului pentru o mai buna exprimare a emotiei din melodie), progresiile cromatice (cantarea notelor muzicale din semiton in semiton, de ex: Do-Do#-Re-Re#,etc.) si contrapunctul

– fiindu-i frica de a nu fi ingropat de viu, a cerut ca inima sa sa-i fie scoasa; ea acum se gaseste in Polonia, intr-un pilon din Biserica Sfanta Cruce, sub inscriptia din Matei VI:21 :,,Pentru ca acolo unde iti este comoara, iti va fi si inima” – (epic win)

– cele mai mari influente in opera sa au fost  W.A.Mozart si J.S. Bach

– viata lui a fost transpusa in film poate fi vazuta in: ,,A song to remember” (1945), ,,Lisztomania”(1975), ,,Impromptu”(1991), ,,La note bleu” (1992)

– daca suni la un anumit serviciu de taximetre din Bucuresti (nu vreau sa fac reclama), cand te pun pe hold, melodia de fundal este Nocturne Op.9 No.2

Toate acestea fiind spuse, va las sa va bucurati de mini-vacanta.

Pana pe data aviatoare, 

I am the music guy,

Tiberiu

 

Alte recomandari:

The music guy: Serghei Prokofiev

Eh, uite ca am ajuns la unul dintre primii compozitori rusi de care m-am indragostit. Totusi este o problema – daca vrei sa-i intelegi muzica, trebuie sa fii un pic scrantit, dar din fericire eu posed aceasta calitate.

Prokofiev a activat ca pianist, compozitor si dirijor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX.

Prima piesa compusa fost la varsta de 5 ani, dar avea un lucru deosebit, pentru ca lui Prokofiev ii era frica de tastele negre ale pianului, melodia, desi compusa in Fa Major Lidian, in loc sa aiba Si b avea Si natural (for the music geeks :D). De la varsta de 11 ani, a inceput sa ia lectii de pian de la Reinhold Gliere timp de 1 an intreg, insa desi Serghei il aprecia pe Gliere pentru calitatile sale academice, i-a reprosat faptul ca l-a invatat o muzica neinteresanta si teapana. Motiv pentru care a trebuit sa se dezvete de cele deprinse de-a lungul unui an intreg si a inceput sa compuna melodii cu multe disonante, semnaturi de timp variate si ciudate, creandu-si propriul stil.

Intotdeauna a fost privit ca un excentric si un rebel pentru muzica moderna, pe care o flutura in fata conservatorilor cu nonsalanta. Muzica sa avand numeroase aspecte moderniste si ermetice, a cauzat multe scandaluri, continand in principal structuri disonante si cromatice (n.r. – succesiunea notelor din semiton in semiton: Fa-Fa#-Sol-Sol#). De altminteri, la un concert de-al sau, sala s-a golit dupa primele 2 piese, spectatorii plangandu-se de „muzica futurista – oricine poate crea asa ceva”.

Prima compozitie pentru balet, numita „Chout”, a avut un succes rasunator, fiind foarte apreciata de Jean Cocteau, Igor Stravinsky si Maurice Ravel, ultimul spunand ca „aceasta este singura compozitie modernista pe care o pot asculta cu placere”.

Pentru ca se simtea limitat in Rusia si era de parerea ca oamenii nu pot intelege cu adevarat muzica experimentala, s-a hotarat sa plece in America. Ajuns in San Francisco, a avut parte de un succes rasunator ca pianist si compozitor, dar dupa fiasco-ul legat de opera „Iubirea pentru Trei Portocale” si lipsa banilor, s-a simtit nevoit sa plece la Paris, nevrand sa se intoarca cu esecul deasupra capului inapoi in Rusia. Stabilit in Franta, oamenii l-au primit cu bratele deschise, iar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si apetitul spectatorilor pentru muzica modernista, trecand pragul neoclasicismului. 

Succesul sau a fost intr-atat de mare, incat s-a reintors in America si a inceput un turneu, dar dupa atata vreme, dorul de casa il apasa din ce in ce mai mult, astfel s-a reintors in Rusia, unde alaturi de Serghei Eisenstein, a compus muzica pentru filmul „Alexander Nevsky” (epic win!)

Fiind reintors in tara natala, i-a fost ceruta compunerea unor piese pentru slavirea lui Stalin, piese cunoscute sub numele de „Sonatele razboiului”. Acestea au fost interpretate atat de el, cat si de Svatioslav Richter si Emil Gilels in jurul anului 1943 (n.r. – pentru continuare vezi sectiunea Trivia din articol). Datorita regimului asupritor, multe dintre operele sale au fost cenzurate, iar directorii de teatre si opere i-au refuzat ofertele, temandu-se de posibilele consecinte.

Prokofiev a murit la varsta de 61 de ani, in aceeasi zi cu Iosif Stalin.

Acesta a ramas unul dintre cei mai mari compozitori si pianisti ai secolului XX, compozitiile sale fiind interpretate mai des decat oricare alt compozitor din ultimul secol.

Trivia:

– pentru ca moartea lui Prokofiev a survenit in aceeasi zi cu cea a lui Stalin, la inmormantarea sa au fost folosite flori de hartie, toate florile naturale fiind rezervate pentru inmormantarea dictatorului; de asemenea, corpul neinsufletist al artistului nu a putut fi dus la cimitir, datorita marii de oamenii ce impanzeau strazile, jelind moartea lui Stalin

– desi Sonata Nr. 7 a primit Premiul Stalin Gradul 2 si Sonata Nr. 8 a primit Premiul Stalin Gradul 1, aceste „Sonate ale razboiului” erau indreptate impotriva regimului stalinist (ironic, nu?)

– ultima interpretare publica a artistului a fost Simfonia a Saptea in 1952, dar muzica din spatele acestei opere fusese scrisa pentru o emisiune de copii

– tema principala din „Romeo si Julieta” se regaseste in melodia „Only Ash Remains” a formatiei de technical death metal Necrophagist (de la minutul 3:38) http://www.youtube.com/watch?v=1DND8S_CF_g

Va multumesc pentru ca ati fost atenti. Pana pe data aviatoare,

I am the music guy,

Tiberiu

The music guy: Charles-Valentin Alkan

Azi va voi povesti despre un pianist si compozitor francez, care impinge limitele muzicii clasice, fiind un analog al technical death metal-ului. Compozitiile sale fiind foarte rapide si complexe, prezentand intervale uriase, tonalitate progresiva, ajungand intr-acolo incat muzica lui e mai dificila de interpretat decat „Etude Transcedental” al lui Franz Liszt. Una dintre inovatiile sale a fost ca el a compus pentru pedalier, iar adeseori semnaturile de timp nu erau standard (de ex. 4/4).

C. Alkan a mai avut 5 frati, 3 dintre care s-au ocupat cu muzica (familie boema!?). Precum Mozart, Alkan inca de mic i-a uimit pe cei din jur cu tehnicalitatea si acuratetea sa, de altminteri la varsta de 7 ani a castigat premii pentru solfegiu, pian si orga, iar la 14 ani si-a scris primul Opus (nr. 1… duh!)

Viata sa intotdeauna s-a invartit in jurul muzicii, motiv pentru care in 1848 cand a fost refuzat pentru pozitia de Decan al Sectiei Pian din Conservator, fiind acceptat in locul sau un fost elev (ironic, nu-i asa?), l-a dezamagit atat de tare, incat a evitat interpretarile in public timp de 25 de ani. In ciuda acestei auto-ostracizari, el a continuat sa compuna, urmand ca in ultimii 10 ani din viata sa reia aparitiile si concertele publice.

Probabil cel mai incitant aspect al vietii sale se invarte in jurul propriei morti, multi crezand ca in timp ce Alkan incerca sa ajunga la un roman pozitionat in partea de sus a bibliotecii, aceasta cade peste el, strivindu-l. De asemenea, circula zvonul conform caruia imediat dupa moartea muzicianului, a aparut un articol intr-un ziar al vremii ce zicea: „Alkan a murit. A trebuit sa moara, pentru a i se dovedi existenta”.

Daca stam sa analizam, muzicienii vremurilor de mult apuse erau adevarati „rock stars”, cu multe excentricitati … si instrumente acustice.

Mai jos, va ofer ochilor una dintre operele mele preferate, „Comme le vent” (Precum vantul – aluzie la viteza uimitoare,totusi pastrand un sunet cald si calm). De asemenea, daca va veti uita pe partitura, atunci va spun eu ca ai vostri ochi nu va inseala, intr-adevar acelea sunt 128zecimi (!)

tiber

Trivia:

– Concerto Op. 39 dureaza o ora intreaga( saracul interpret, cata anduranta ii trebuie – traiasca Red Bull!)

– una dintre compozitiile sale este putin mai… speciala, sa zicem – „Marcia funèbre, sulla morte d’un Pappagallo” (Marsul funebru asupra mortii unui papagal)

– pentru a evita scrierea enharmonica a notelor (de ex. Fa# este aceeasi nota cu Sol b), trecea la cheie ## sau bb … ermm… nevermind e greu de explicat pe blog, pur si simplu apela la diferite artificii pentru evitarea scrierii enharmonice a notelor!

– a compus melodia „Le chemin de fer” (Calea ferata), care imita mersul rapid al unui tren, melodie care face parte din genul muzicii programatice – muzica ce evoca sentimente extra-muzicale; motivul amuzamentului fiind acela ca la 1844, trenurile atingeau viteza maxima de 30 km/h

Cred  ca v-am imbuibat capul destul pentru astazi. 

Sa ne fie tarana usoara,

This is the music guy,

Tiberiu

Un intro uitat de demult…

M’kay, din moment ce toata lumea se prezinta, atunci bunul meu simt imi spune ca ar fi randul meu. Al meu nume este Tiberiu Protopopescu, student intr-ale Dreptului – Universitatea Bucuresti, anul 3, activez in formatia KinEthics sub porecla de bassist (specie aparte de muzicanti), elsac si cu o carte de poezii scoasa pe piata in 2008 sub numele de AmalgaMut (un pic de reclama nu strica niciodata).

Despre alte detalii… intrebati-ma pe id-ul whoopasswasp

In rest, multa sanatate…un kilogram, va rog.

Toate cele bune (si rele),

Tiberiu